Nu-i foarte clar de când și de ce aprilie începe cu o zi a păcălelilor. Însă e destul de clar că, în acest an, românii nu s-au prea dedat la păcăleli; n-au prea fost păcălitori, nici păcăliți n-au prea fost. Poate că s-a întâmplat astfel și datorită apropierii de Paște; oamenii au avut alte gânduri… De asemenea, destul de clar este că, prin conținutul lor, păcălelile vorbesc despre culturi și mentalități, putând fi considerate chiar unități de măsură ale unui timp.
L.D. CLEMENT
De regulă, fie că vizează indivizi ori colectivități, se referă la dorințe și temeri; ele au darul să pună pe câte cineva, doar și pentru câteva secunde, în fața unui ipotetic pericol sau să-l lanseze către o țintă jinduită. S-ar părea că în Antichitate păcălelile să fi fost în relație cu urările (fiindcă, la cele mai multe civilizații, noul an începea către această dată). În secolul trecut, la vreme de prim război al lumii, o minge (aruncată în chip de bombă) de un avion francez asupra liniilor germane fu un firav semn de pace și prietenie. Un anunț emis dintr-un tv alb-negru cum că, acoperind ecranul cu o folie de polietilenă (încă rară pe-atunci), se va vedea „în culori”, vorbea despre un același vis, al emitenților și al milioanelor din ce în ce mai multe de receptori. Imensa recoltă de spaghetti din Elveția povestea despre nașterea societății de consum. Ipoteza că Turnul Eiffel va fi demolat încerca sentimentul de apărare a valorilor, ca și, mai târziu, ipoteza că numărul Pi ar putea fi schimbat prin… lege. Aș zice că păcălelile nu vor dispărea, cum nici ziua lor. Dacă deunăzi vor fi fost mai rare, poate vom fi fost noi mai străini de vise; dar și mai puțin temători.
Comentarii