Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu aduce la cunoștință că deținătorii de terenuri cu orice titlu trebuie să respecte legislația de mediu la arderea amestecurilor formate din vegetație ierboasă uscată, frunziș, resturi rezultate de la curățirea vegetației arborescente; paielor, strujenilor, gunoiului de grajd, rumegușului; ambalajelor diverse sau altor deșeuri rezultate din activități gospodărești.
„În conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice sau juridice au obligația de a nu arde miriștile, stuful, tufărișul sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorităților competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, fapta fiind sancționabilă contravențional, conform prevederilor art. 96, alin 1, pct. 9, cu amendă în valoare de 3.000-6.000 lei pentru persoane fizice și 25.000-50.000 lei pentru persoane juridice”, avertizează directorul coodonator Diana Croitoru.
Demersul șefului Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu este o urmare a creșterii numărului de incendii provocate de arderea vegetației de pe terenurile agricole sau a stufului de pe malurile acumulărilor piscicole, a depozitărilor necontrolate de deșeuri pe terenuri neocupate productiv sau funcțional.

























Comentarii