„Este un buget de austeritate pe linie administrativă și, în același timp, un buget al investițiilor, asigurându-se în continuare dezvoltarea orașului”, subliniază primarul Ion Lungu
Consilierii municipali suceveni și-au dat, in corpore, girul asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010. Bugetul a fost dezbătut ieri, după o lungă perioadă de așteptare, într-o întâlnire extraordinară a deliberativului, conducerea municipalității plângându-se, în mod repetat, că întârzierea cu care vine proiecția bugetară de la București blochează investițiile de pe plan local. Totuși, aleșii nu au votat oricum, ci după ce au fost acceptate mai mult de 15 amendamente privind suplimentarea de fonduri pentru ramurile sportive, sănătate, reparații la unitățile școlare și abonamentele gratuite pentru elevi și studenți.
Bugetul de venituri și cheltuieli pe 2010 se ridică la 372,6 milioane lei, fiind la cu 7% mai mic față de cel de anul trecut. Cea mai mare parte din sumă, 30,19%, o va înghiți capitolul combustibili și energie, urmat de învățământ (21,99%), locuințe, servicii, dezvoltare publică (13,6%), transporturi (10,49%), asistență socială (5,54%), cultură, recreere, sport (4,55%), protecția mediului (4,22%), autorități publice (4,1%), ordine publică (1,69%), sănătate (1,26%), alte capitole (2,91%). La fundamentarea bugetului s-a ținut cont de necesitatea continuării proiectelor publice finanțate în anii anteriori, dar și de oportunitatea promovării altora noi. Bugetul pe anul acesta cuprinde investiții în valoare de 116,8 milioane de lei, dintre care 44,5 milioane de lei pentru lucrări în continuare, 53,6 milioane de lei pentru lucrări noi, o sumă de 18,6 milioane de lei fiind orientată înspre achiziția de bunuri. Cea mai mare parte a acestor fonduri provin de la bugetul local – 66,6 milioane de lei, 27,5 milioane de lei fiind asigurate din credite externe, 15,9 milioane de lei de la bugetul de stat, iar diferența – din fonduri extrabugetare.
„Este un buget de austeritate pe linie administrativă și, în același timp, un buget al investițiilor, asigurându-se în continuare dezvoltarea orașului”, reliefează ocupantul fotoliului din Areni. Dl Lungu arată că anul acesta vor continua lucrările ISPA, reabilitarea rețelelor termice, anveloparea termică a blocurilor, introducerea utilităților în cartierul Tinereții, execuția rutei ocolitoare, că se vor cheltui bani cu întocmirea planului urbanistic general și a planurilor urbanistice zonale, cu modernizarea Bazarului și modernizarea străzii Cernăuți. Printre principalele noi proiecte se numără modernizarea iluminatului public pe artera ce traversează urbea reședință; reabilitarea zonei centrale și înființarea de parcări subterane; reabilitarea de străzi, poduri, pasaje, modernizarea de parcuri și amenajarea de stații modulare pentru transportul public; sistemul de management integrat al deșeurilor și cel de creștere a siguranței și prevenire a criminalității.


























Comentarii