Inaugurarea pârtiei de schi din Gura Humorului, construită prin proiectul “Pârtie de schi, Orientare Turistică, Parc Lunca Moldovei, Agrement, Sport” (POPAS), în valoare de 10,2 milioane de euro și finanțat de UE, va avea loc vineri, 5 februarie, în prezența Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că pârtia amenajată în apropierea Mănăstirii Voroneț are o lungime de 1.486 de metri și un grad de competitivitate 7,5, fiind prevăzută cu telescaun și instalație de iluminat și cu o instalație de produs zăpadă. El a mai precizat că zona de agrement “Ariniș” a fost reabilitată prin construcția unei piscine acoperite cu multiple facilități și a altor două piscine deschise, dar și de terenuri de sport în aer liber.
Cu ocazia inaugurării acestei pârtii, autoritățile locale din Gura Humorului vor face o prezentare a stațiunii și a ofertei turistice din zonă, unde sunt 1.400 de locuri de cazare în 60 de hoteluri și pensiuni.
Gheorghe Flutur a menționat că, totodată, ministrul dezvoltării regionale și turismului ar urma să semneze cu autoritățile sucevene Acordul de finanțare a proiectului de reabilitare a Cetății de Scaun a Sucevei, în valoare de 14 milioane de euro, aprobat prin POR. Proiectul este realizat, în comun, de Primăria municipiului Suceava, care este proprietarul terenurilor din zona Cetății de Scaun. 11 milioane de euro sunt nerambursabili.
Autoritățile sucevene speră să semneze și acordurile de finanțare pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgențe Suceava și rea-bilitarea Muzeului „Ion Irimescu” din Fălticeni, proiecte promovate prin POR.
























Comentarii