„Pelerin în Bucovina”, șanse din ce în ce mai mari

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, că pentru proiectul turistic “Pelerin în Bucovina” guvernul austriac ar urma să propună guvernului român semnarea unui Memorandum privind cooperarea și sprijinirea acestui proiect. Flutur a spus, marți, într-o conferință de presă, că a discutat, luni, cu ambasadorul Austriei în România, Martin Eichtinger, despre acest Memorandum privind proiectul turistic “Pelerin în Bucovina”, dar și privind ruta pe care se va face acest pelerinaj.

 

Astfel, pelerinajul va începe din Viena, va trece prin Slovacia, Ungaria și va intra în România pe la Petea, Satu Mare, Maramureș și apoi Suceava, destinațiile finale fiind Basilica Minor din Cacica și Mănăstirea Putna, unde anual se adună zeci de mii de pelerini cu prilejul sărbătorii creștine Adormirea Maicii Domnului.
Totodată, Flutur a spus că a discutat la Târgul de turism de la Viena cu agenții de turism care și-au exprimat interesul ca în perioada din preajma zilei de 15 august, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, acestea să închirieze un tren de epocă care să circule pe traseul Viena-Cacica, ca până în anul 1949.
Președintele CJ Suceava a arătat că autoritățile sucevene vor elabora un program detaliat al acestui pelerinaj, un ghid al pelerinului cu toate detaliile necesare, cu toate obiectivele de vizitat și un calendar de evenimente și va fi înființat și un dispecerat pentru pelerini.
El a mai spus că

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI