PSD, în fața propriilor alegeri

 

Social-democrații suceveni se pregătesc de ședințele de analiză a activității organizațiilor locale, care sunt programate pentru ultima parte a lunii ianuarie. Anunțul a fost făcut vineri de președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care a arătat că în cadrul analizei ce va fi făcută în organizațiile locale vor trebui clarificate probleme de fond, subliniind că există o stare de nemulțumire în rândul membrilor de partid, pentru că „pierderea alegerilor nu poate fi privită cu confort și mulțumire”.
Potrivit liderului PSD, în Suceava social-democrații au obținut în alegerile prezidențiale cel mai mare număr de voturi de până în prezent, dar au pierdut alegerile, având doar 46 la sută din voturi. „Vom face o analiză, să vedem care sunt vinovații și să-i rugăm să părăsească funcțiile”, a spus președintele PSD Suceava, adăugând că există și unii membri de partid care „au jucat la două capete”.
Totodată, Mîrza a mai anunțat că la începutul lunii martie urmează să se desfășoare Conferința județeană PSD de alegeri. El a evitat să spună dacă va candida pentru un nou mandat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI