Medaliile, punți peste vreme, constituie un liant între sufletele iubitorilor de frumos, reamintindu-ne și, uneori, dezvăluindu-ne evenimente deosebite ale vremurilor de altădată. Emiterea unei medalii constituie, de fapt, finalitatea unui act de cultură cu valențe multiple.
Transpunând în duritatea și luciul metalului inert sentimente de prețuire și adânc omagiu față de poet, față de Mihai Eminescu, a cărui naștere o vom aniversa din nou în curând, medaliile devin, prin vreme, purtătoarele unui important mesaj; ele evocă mândria, prețuirea față de marele poet. De-a lungul anilor, memoria sa a fost cinstită prin cele peste 245 de medalii, bătute atât în țară, cât și în străinătate.
Prima medalie a fost realizată chiar în anul trecerii în eternitate, iar a doua medalie a fost emisă în anul 1909, la două decenii de la trecerea la cele veșnice.
Inițiativa organizării unor ample manifestări dedicate comemorării lui Mihai Eminescu a aparținut atunci unui grup de inimoși admiratori, intelectuali din Galați. În iunie 1909 ei au lansat un apel, în care se prevedea: medaliile vor fi bătute în bronz aurit, argintat, aurit fin, argintat antic, bronz oxidat, argint și aur curat. Prețurile vor fi de 1, 2,50, 20 și 200 lei. Să se facă cât mai multe subscrieri. Coordonatorul comitetului de organizare a fost numit Botez Corneliu, președintele Tribunalului Galați. Medalia (în imagine) are pe avers bustul poetului, împodobit cu două ramuri cu frunze de stejar, semnificând în limbajul plastic măreție și durată, aluzie la valoarea nemuritoarei creații eminesciene. Poetul poartă pe cap o ramură de lauri, așa după cum el însuși și-a exprimat dorința în poezia „Amicului F.I.” (ultima strofă) publicată în volumul „Proză și versuri” editat de V.G. Morțun, Iași 1890: „Voiu când mi-or duce îngerii săi/ Palida-mi umbră în albul munte,/ Să-mi pui cunună pe a mea frunte/ Și să-mi pui lira sub căpătâi”. Semicircular, la exerga (dreapta) este scris doar EMINESCU! Partea dreaptă a reversului este dominată, în reprezentare, de o ramură de lauri (ferigă și frunze de tei), o liră și un soare răsărind, simboluri atribuite „Luceafărului”. Legenda este dispusă pe cinci rânduri orizontale conținând milesimii 1850 – 1889 și harfa cu versurile din a treia strofă a poeziei „La Steaua”, sugerând metaforic scurta și scânteietoarea viață a poetului: „Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie:/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, și nu e”. În exerga (stânga) s-a scris cu litere de mici dimensiuni (h = 0,8 mm) locul și data: Galați 1909. Medalia este din bronz aurit, are diametrul de 40 mm și grosimea de 2,10 mm.
Deși medaliile nu sunt semnate, se poate deduce că artistul modelator al emisiunii este bijutierul Th. Radivon din București, menționat într-o casetă din ziarul „Universul” din 28 septembrie 1909. Pentru realizarea bustului, artistul moderator s-a inspirat după fotografia poetului (a treia din cele patru) din 1885. Medalia, deși a fost inițiată și lansată la Galați, a fost gravată la Iași, iar tirajul a fost realizat în străinătate (într-un număr care nu se cunoaște).
La promovarea machetei medaliei și la emiterea sa, un rol deosebit este posibil să-l fi avut Alexandru D. Xenopol, la acea dată profesor universitar la Iași, care a sprijinit organizarea manifestării comemorative și a rostit mai multe conferințe în legătură cu viața și opera lui Mihai Eminescu.
GAVRIL LAVRIC,
Numismat
Notă:
Maria Dogaru, col. (r.) Ioan Dogaru. Eminescu în documente de metal, București, Editura pentru turism, 1991, pp. 34-41;
Mihai C.V. Cornaci, Buletin informativ, nr. 23, noiembrie 2009, gruparea colecționarilor „Mihai Eminescu”, Botoșani, pp.20-25;
Conferențiar univ. dr. Constantin Mălinaș – Medalia ca document de bibliotecă, Oradea, 2007, pp. 141-143.
Comentarii