Descendent dintr-o celebră familie de preoți cu har, slujitor, cu încă alți doi frați, Petrică și Gavril, la bisericuța de lângă noua catedrală în construcție, fiind unul dintre cei care se zbat necontenit pentru terminarea și înfrumusețarea acestui important locaș de mândrie și aleasă ispravă pentru creștinii bucovineni, dar și preocupat, totodată, de finalizarea lucrării sale de doctorat, părintele Ștefan Argatu și-a găsit, totuși, răgazul necesar să alcătuiască o densă și temeinic documentată schiță monografică despre stiliștii în România: „Stiliștii în România. Istoric. Adevăr. Îndreptare (Documente)”, Editura Milei Creștine, 2009, 150 p.
Este vorba de acei creștini care, în 1924, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu majoritatea covârșitoare a bisericilor ortodoxe din întreaga lume, a decis îndreptarea Calendarului iulian (când ziua de 1 octombrie a devenit 14 octombrie), au preferat să rămână la stilul vechi, tradițional; de aici numele de stiliști.
Însemnătatea unei astfel de lucrări rezultă dintr-o stringentă necesitate. Întâmplător sau nu, centrul național al stiliștilor s-a fixat și dezvoltat pe meleagurile sucevene, în comuna Râșca, la Slătioara. Oare cei dintâi, care trebuie să cunoască și să-și însușească adevărul, nu sunt mai ales creștinii din această binecuvântată, atât de bogată și des frecventată zonă, cu locașuri creștine unice prin vechime, valoare, durabilitate, frumusețe, în toată ortodoxia Răsăritului? Au greșit, oare, cu ceva, cei care au acceptat și operat îndreptarea Calendarului iulian față de dreapta credință, înaintea lui Dumnezeu?
După un Argument, în care explică motivele abordării acestei teme, autorul compartimentează și structurează faptele istorice, pe care le analizează și evaluează, în mod logic, cronologic și pe probleme, pentru a formula și argumenta răspuns la întrebările de mai sus, astfel: 1) Noțiuni despre calendar; 2) Istoric – bisericile care au aderat la acest Calendar și cele care au rămas după vechiul Calendar iulian, neîndreptat; 3) Schisma din 1924 și pierderea harului preoției; 4) Date biografice despre ieromonahul Glicherie Tănase – devenit „sfânt” și „șef” al stiliștilor; 5) Caterisirea clericilor; 6) Concluzii; 7) Anexe – documente.
Apelând, deopotrivă, la arhivele locale și centrale, ca și la lucrările istoricilor eclesiaști și laici, stiliști sau adepți ai noului Calendar îndreptat, autorul realizează o lucrare solid argumentată, echilibrată, cuviincioasă, convingătoare, serioasă, care rămâne un îndreptar de referință pentru fiecare creștin și o invitație la propria meditație.
Concluziile autorului? Dincolo de diferența de calendar, îndreptat și neîndreptat, din 1924 încoace și, mai ales după 1989, stiliștii au racolat mulți credincioși, ignoranți și nevinovați, îndeosebi din mediul rural, au ridicat schituri și biserici noi, practicând un vădit prozelitism. Însă, nu e vorba numai de acea diferență de 14 zile de calendar, ci de faptul că stiliștii comit, față de dreapta credință, un ansamblu de abateri grave. Care sunt acestea? Încalcă toate deciziile Patriarhiei din Constantinopol, din 1923 și până azi. Nu ascultă nici măcar de Patriarhia Ierusalimului, pe stil vechi. Ignoră existența și hotărârile Sinodului Bisericii Ortodoxe Române și chiar ale tuturor bisericilor ortodoxe din lume care s-au întrunit în 1949 la Moscova, la consfătuirea interortodoxă. Și-au autofondat și autoproclamat o episcopie proprie, încălcând și sfidând toate canoanele din vechime până azi. Episcopii și toți ierarhii lor nu sunt nici aleși, nici hirotoniți, autoinstituindu-se și acționând sub osânda canoanelor. Ei săvârșesc erezie, botezând și cununând a doua oară pe creștinii care trec la ei și au fost o dată botezați în numele Sfintei Treimi. Ierarhii și preoții lor au rupt orice legătură duhovnicească, sub osânda canoanelor; ba, mai mult încă, hulesc, defaimă patriarhul, mitropoliții, episcopii, preoții și creștinii Bisericii Ortodoxe Române, numindu-i „eretici”, „schismatici”, „lipsiți de har” etc. și nepomenindu-i la slujbe. Consideră Calendarul „sfânt” și fac din acesta o dogmă.
Ideea centrală este aceea că stilul vechi, calendarul neîn-dreptat nu este și nu poate fi o dogmă. Esențiale sunt faptele credincioșilor, faptele cele bune! În ce situație haotică s-ar afla azi scrierea istoriei dacă s-ar fi păstrat, cu încă-pățânarea stiliștilor, toate ca-lendarele – egiptean, babilo-nian, iudaic, bizantin etc.? Unificarea calendarului a fost un act de progres, o necesitate istorică. De aceea, subscriem, fără nicio rezervă, la modul de abordare și de argumentare logică, în spiritul celui mai simplu, cuceritor și convingător adevăr istoric, care îl călăuzește – și luminează în cartea sa – pe părintele Ștefan Argatu și o recomandăm cu toată dragostea și încrederea cititorilor, oricare ar fi ei.
Comentarii