Un bărbat de 45 de ani, din comuna suceveană Satu Mare, și-a găsit, înfiorător, ieri dimineață, sfârșitul, la Dornești, după ce capul i-a fost efectiv strivit ca o nucă, într-un utilaj de transbordat bușteni.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți efectuează deja cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către o persoană care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri și nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, dacă faptele au produs consecințe deosebite, având ca obiect împrejurările în care a survenit decesul numitului Viorel Andruseac, angajat al SC TVM SA București, Agenția Dornești.
Din cercetările preliminare a rezultat că, în jurul orei 9, în timpul efectuării unor manevre cu ajutorul unui excavator multifuncțional prevăzut cu graifer, în vederea transbordării unei cantități de material lemnos dintr-o garnitură de vagoane în alta, victima, care se afla pe o platformă a manivelei de frână de la capătul unui vagon, într-o zonă în care conducătorul utilajului nu avea vizibilitate, a fost prinsă de graiferul excavatorului în zona capului, decesul survenind pe loc. Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desemnat un inspector pentru a efectua verificări potrivit competențelor sale, concluziile raportului încheiat de acesta urmând a fi avute în vedere și la soluționarea dosarului penal.
Viorel Andruseac era căsătorit și avea două fete, dintre care una minoră.

























Comentarii