Așa cum a apreciat prezentatoarea și realizatoarea de emisiuni tv Marioara Murărescu, pe scena Casei de Cultură din Suceava s-a depănat, joi seara, o poveste, „povestea unor oameni care știu să păstreze tradițiile și care iubesc folclorul”; cu alte cuvinte, povestea Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”.
Sucevenii au avut parte de un spectacol extraordinar, susținut de artiști, instrumentiști și ansambluri de renume. Evenimentul s-a datorat aniversării a 55 de ani de activitate profesionistă a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” și a încheiat manifestările dedicate acestuia.
Pe lângă momentele coregrafice și muzicale de excepție, cei prezenți la spectacol au aflat numele celor 10 noi cetățeni de onoare ai județului. Ei au fost anunțați de președintele Consiliului Județean Suceava, care a urcat pe scenă pentru a-i felicita și a le înmâna titlurile proaspăt primite.
În ordinea numirii lor, personalitățile care au activat de-a lungul timpului în cadrul ansamblului din Suceava și au primit titlul „Cetățean de Onoare al județului Suceava” sunt: Artemizia Bejan, Nina Cionca (strănepoată a compozitorului Ciprian Porumbescu), Margareta Clipa, Laura Lavric, Ștefania Rareș, George Sârbu, Traian Straton, Aurel Tudose, Nicoleta Vasilovici și Viorel Vatamaniuc. Nu au fost uitați nici Viorel Leancă, Leonard Zamă, Constantin Burcea, Alexandru Havriliuc, Daniela Condurache, Dan Decebal Chitic, Gheorghe Nuțu, Costinel Leonte, Mihai Petrescu și Constantin Mândrișteanu, ei primind din partea președintelui Gheorghe Flutur diplome de excelență. „Vă rog să vă considerați toți cetățeni de onoare ai Sucevei, pentru că meritați pe deplin acest lucru!”, au fost cuvintele șefului deliberativului județean, înainte de a se retrage în public, pentru a urmări spectacolul.
Farmecul folclorului a reușit să-i capteze pe cei prezenți; publicul, extrem de numeros, s-a bucurat vizibil de programul și prestația artiștilor care au evoluat în cadrul spectacolului aniversar al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.


























Comentarii