Salariile constituie principala îngrijorare a sindicatelor din învățământ
Mitingul confederațiilor sindicale de ieri, din fața sediului guvernului, a adunat 18-20000 de oameni, fiecare confederație având spațiu rezervat și timp de intervenție la microfon.
“A fost un miting extrem de bine organizat, civilizat, s-a depus la guvern și o scrisoare cu revendicările bugetarilor”, ne-a precizat liderul Sindicatului Județean “Spiru Haret” Suceava, prof. Constantin Cernica, care a făcut parte din delegația acestui sindicat, formată din 50 de membri.
Prezent de asemenea la manifestație, liderul Sindicatului Liber și Independent Bucovina Rădăuți, prof. Gheorghe Șorodoc, ne-a spus că a fost o mare desfășurare de forțe acolo, principala nemulțumire a sindicaliștilor săi fiind legată de salarii: “În principal, revendicările noastre sunt legate de legile asumate de Parlament, în special legea salarizării, pe lista bugetarilor noi având salarii sub ceea ce ni s-a promis. Îngrijorarea noastră crește întrucât, până în 2015, singura șansă de a ni se mări salariile este numai prin disponibilizări. Asta este una din subtilitățile pe care guvernul nu le-a spus în gura mare”.
Protestatarii au cerut un salariu minim pe economie la nivel național de 740 de lei în 2010 și 1.300 în 2014, refacerea grilelor la Legea unică de salarizare, susținerea unităților economice, crearea de locuri de muncă, protecția lucrătorilor, pensii decente.
Sub sloganul “Guvernanți, gândiți-vă la oameni!”, sindicaliștii au protestat față de nerespectarea de către guvern a planului de măsuri anticriză, stabilit de comun acord cu partenerii sociali la începutul acestui an.
Cele patru confederații sindicale care au organizat protestul de ieri sunt “Cartel Alfa”, BNS, CNSLR – Frăția, CSDR.
























Comentarii