Recursul lui Costică Nițu, unul dintre prezumtivii jefuitori ai primăriței din Voitinel, se judecă mâine

Inculpatul, care poartă ochelari permanenți de vedere, pare mai degrabă un contabil obosit decât un purtător de cagulă

Ieri dimineață, a urcat, cu cătușe la mâini, treptele Palatului de Justiție Suceava, singurul inculpat în dosarul „Primărița din Voitinel”, Costică Nițu, de 39 de ani, din Vicovu de Sus, în vederea judecării recursului său împotriva hotărârii instanței de fond din Rădăuți, care l-a arestat pentru 29 de zile. Judecătorii au amânat cauza pentru vineri, la ora 9, avocatul acuzatului solicitând timp pentru studierea dosarului.

 

Singurul din 4

Costică Nițu este singurul personaj prins, deocamdată, după o impresionantă desfășurare de forțe polițienești de la județ, conduse de însuși șeful Judiciarului, cms.-șef Manuel Bordeianu, și coordonate personal de șeful IPJ, cms.-șef Ioan Nicușor Todiruț.
În cursul zilelor de ieri și alaltăieri, echipaje polițienești au scotocit fără succes întreaga zonă Vicov, în căutarea celorlalți trei suspecți, care, împreună cu inculpatul deja arestat, ar fi pătruns în noaptea de sâmbătă spre duminică, mascați, în casa primarului Maria Pleșca, ar fi legat-o, plecând ulterior cu infima sumă de 4000 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI