La un an de la inventare (pardon, înființare; m-a luat tastatura pe dinainte), Ministerul Turismului și-a dovedit inutilitatea cu vârf și îndesat. Prin această structură, fostul guvern PSD – PD-L a reușit să asigure circa 150 de salarii babane pentru niște persoane piloase până în măduva oaselor – că sigur, aici angajările s-au făcut pe criterii de competență!!! – și să cheltuiască un buget de aproape 14 milioane de euro pe mașini, perdele, pliante, un cântec pe care nu-l ascultă decât Elena Udrea în birou sau în mașină ș.a.
Pentru cei care nu știu, Elena Udrea este “bărbata” cu părul blond care ține frâiele Ministerului Turismului. Dar probabil că această completare nu-și are rostul, pentru că îmi este greu să cred că există cineva care să nu o fi văzut pe doamna ministru, cu pletele în vânt, încălecând armăsarii negri și descălecând iepele sure sub obiectivele atente ale camerelor de filmat și aparatelor de fotografiat.
Inutilitatea Ministerului Turismului este simțită de fiecare român care, din diferite motive, a ales anul acesta să-și petreacă vacanța pe meleagurile patriei, prin stațiunile mizerabile de pe Litoralul Mării Negre sau în Bucovina noastră cea de toate zilele. Spun asta pentru că prețurile practicate de operatorii de turism sau hotelierii autohtoni, chiar și ajustate sub presiunea crizei economice, rămân mai mari decât în Austria, Franța, Grecia. Și nu are cum să fie altfel, pentru că în țara noastră turism nu fac decât privații, care, pe bună dreptate, vor să-și scoată investițiile, indiferent dacă asta înseamnă jumulirea fiecărui vizitator în parte. Bașca faptul că anul acesta statul nu le-a acordat nicio facilitate hotelierilor. Din contra, i-a obligat pe administratorii de hoteluri și pensiuni la plata impozitului forfetar, a cărui valoare anuală se ridică pe alocuri și la 20.000 de lei. Prin aplicarea acestei măsuri, Ministerul Finanțelor nu a reușit decât să îngroașe rândurile evazioniștilor și lucrătorilor la negru. Să nu-și închipuie cineva că hotelierii care au făcut investiții grele prin diferite colțuri ale Bucovinei vor trage obloanele pentru că nu au bani să achite impozitul forfetar. Sub nicio formă! Unii dintre ei au renunțat la plăcuțele pe care au scris cu litere de-o șchiopă “pensiune” sau “hotel” și, evident, lucrează la negru.
Nu am auzit ca doamna ministru Udrea să propună, acum, la ceas de criză, scutirea de la plata impozitului forfetar a hotelierilor sau operatorilor de turism. Și nici nu cred că voi auzi, pentru că scopul acestui minister nu pare să fie acela de a încuraja practicarea turismului, ci mai degrabă acela de a umple traistele bucovinene ale unora, vreo 150 la număr.
























Comentarii