În această iarnă se va schia la Gura Humorului

…a anunțat primarul Marius Ursaciuc, care a arătat că în data de 22 noiembrie sau la începutul lunii decembrie vor fi inaugurate în orașul stațiune cea mai lungă pârtie de schi din județul Suceava și zona de agrement turistic „Ariniș”, din apropierea Mănăstirii Voroneț, proiect în valoare de 10,2 milioane de euro, finanțat de UE. Edilul-șef humorean a declarat că lucrările se apropie de final, fiind realizate și 360 de locuri de parcare pentru autoturisme și zece pentru autocare.

 

Gura Humorului

Marius Ursaciuc

Ursaciuc a menționat că în Gura Humorului sunt 1400 de locuri de cazare în 60 de hoteluri și pensiuni, iar darea în folosință a pârtiei va conduce la investiții pentru dublarea numărului de locuri de cazare. El a mai spus că peste două săptămâni va organiza „Ziua porților deschise pe șantier”, astfel încât locuitorii orașului să vadă cum decurg lucrările, care se apropie de final, fiind deja funcțional telescaunul.
Totodată, Ursaciuc a anunțat că la inaugurare îl va invita pe fostul primar al orașului din anii ’70, Petru Țăranu, care a pus bazele actualului parc dendrologic și zonei „Ariniș”.
Primarul orașului Gura Humorului a spus că singura problemă cu care se confruntă este imposibilitatea de a angaja personal pentru deservirea instalației de telescaun și a pârtiei. „Sunt somat de firma de consultanță să angajăm mecanicii și aparatul de specialitate care exploatează pârtia, pentru că aceștia trebuiau angajați încă în urmă cu trei luni”, a spus Ursaciuc, arătând că nu poate face aceste demersuri din cauza deciziei Guvernului de a nu permite noi angajări în sistemul public.
Prin proiectul „Pârtie de schi, Orientare Turistică, Parc Lunca Moldovei, Agrement, Sport” (POPAS) Gura Humorului, în valoare de 10,2 milioane de euro, este amenajată o pârtie de schi cu o lungime de 1486 metri, cu grad de competitivitate 7,5, ce va fi prevăzută cu telescaun și instalație de iluminat și o instalație de produs zăpadă.
Totodată, este reabilitată zona de agrement „Ariniș” prin construcția unei piscine acoperite cu multiple facilități și a altor două piscine deschise, dar și a unor terenuri de sport în aer liber.
Mai mult, pe zona de acces spre pârtie, pe malul drept al râului Moldova, va începe amenajarea unui loc de campare, cu asigurarea de utilități pentru rulote, dar și cu spații pentru prepararea de grătare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI