Cuplu în prag de divorț

„Asigur PD-L că nu vom rămâne împreună la guvernare mai mult de 24 de ore de la terminarea crizei economice”. Afirmația aparține vicepreședintelui PSD Suceava, Ovidiu Donțu, care consideră că actuala coaliție de guvernare PSD-PD-L este „un rău necesar”.

 

„Este un armistițiu al luptei politice pe perioada crizei economice”, a spus vicepreședintele PSD Suceava, care a arătat că în ultima perioadă au fost vehiculate mai multe scenarii care indică modul în care PSD va părăsi guvernarea, unul dintre acestea fiind că PSD va ieși de la guvernare, iar un altul că PSD va fi scos de la guvernare.
Potrivit unei note a staff-ului de campanie prezidențială, premierul Boc ar intenționa să o remanieze pe ministrul educației, Ecaterina Andronescu, la 1 septembrie, iar PD-L tatonează 18 parlamentari PSD pentru a-i racola și a determina ruperea coaliției, iată câteva scenarii luate în calcul de PSD. Scenariul luat în calcul de stafful de campanie al PSD presupune că o primă mutare ar consta în racolarea unor parlamentari PSD și PNL, în condițiile în care s-ar purta deja „discuții structurate” cu UDMR și reprezentanții minorităților pentru supraviețuirea Cabinetului Boc, după ieșirea PSD de la guvernare.
Nota citează o informație deținută de „V.H.” (Viorel Hrebenciuc – n.r.) potrivit căruia 18 parlamentari PSD au primit, direct sau prin terți, oferte sau avertismente de la PD-L ori „mandat explicit” din partea unor „emisari” ai lui Băsescu, pentru a demisiona din PSD. În analiza staffului de campanie al PSD se acreditează ideea ca racolările respective, dacă se realizează, să fie urmate de o remaniere a ministrului educației, fără ca PD-L să ceară acordul PSD. „Un astfel de gest ar fi fost prezentat ca decizie legitimă a premierului, forțând din partea PSD ieșirea de la guvernare sau acceptarea unei situații care să slăbească în-crederea votanților social-democrați în partid”, se arată în documentul citat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI