Regula… dicționarului

Îmbogățirea limbii se datorează, cum se știe, nu doar împrumuturilor, ci și unor mijloace interne (derivarea și compunerea). De pildă, dintre cele vreo 300 de sufixe simple (circa 600 se zice că ar fi toate – simple și complexe), multe (cele lexicale sau derivative) s-au dovedit foarte productive în apariția de noi cuvinte în limba română.

 

Dintre ele, alegem pentru acest episod sufixul –ețe, cu origine latinească (-itia) și cu diverse (complicate) evoluții în limbile romanice, care s-au finalizat, printre altele, în it. -ezza și fr. –esse. Există opinii diferite în ceea ce privește etimologia unor cuvinte românești ce conțin sufixul –ețe, dar se pare că majoritatea substantivelor din această categorie fie au fost împru-mutate din franceză ori italiană, fie s-au format pe teren românesc din adjective că-rora li s-a atașat –ețe. Lingviștii mai menționează că trecerea de la fr. –esse ori it. –ezza la rom. –ețe ar fi fost fa-vorizată de păstrarea în limba noastră a unor cuvinte lati-nești derivate cu sufixul –itia ( amăreață, negreață). Trebuie să spunem că, aici, ne ocupăm de cele doar vreo 30 de substantive terminate în –ețe nu pentru a aprofunda filiera și condițiile de intrare a lor în lexic, ci, pur și simplu, pentru că ele prezintă anumite dificultăți de ordin morfologic (și, în consecință, ortografic): unele formează genitivul (articulat) cu –ii, altele cu –ei. Derutate sunt, ca și în alte situații, chiar persoanele cultivate, de vreme ce putem oferi, din reviste de cultură, exemple de erori în opțiunea pentru una dintre cele două terminații: „cu ochiul stricteții” („România literară” nr. 3/2009; corect: stricteței); „fiul gânditorului rămâne destinatarul unei tandreți abstracte” („Dilema veche” nr. 259; corect: tandreței, deci unei tandrețe). Dintre substantivele pentru care DOOM (1 și 2) re-comandă la genitiv articulat varianta –eții a sufixului, le vom aminti, mai întâi, pe cele formate în românește (de la adjective + ețe): bătrânețe, căruntețe, frumusețe, junețe, mândrețe, tinerețe, tristețe. L-am lăsat la urmă pe blândețe, fiindcă unii etimologiști îl socotesc evoluat direct din lat. blanditia, cei mai mulți considerându-l însă derivat din blând+ețe. Nu l-am inclus în listă pe binețe [care a fost creat pornindu-se de la formulele de salut Bine (ați venit!); Bine (v-am găsit!)], fiindcă, folosit doar în formularea a (-și) da binețe, nu poate fi întâlnit la genitiv (articulat) și, în plus, pare a fi un plural. Aceeași variantă de final (-eții) este acceptată drept corectă și pentru împrumuturile delicatețe (fr. délicatesse, it. delicatezza), feblețe (fr. faiblesse), finețe (fr. finesse, it. finezza), morbidețe (it. morbidezza, fr. morbidesse), robustețe (fr. robustesse). În cea de-a doua categorie, a genitivului articulat având în final varianta –eței, am găsit, în majoritate, substantive împrumutate ca atare din italiană sau franceză: acuratețe (it. accuratezza), bruschețe (it. bruschezza), concretețe (it. concretezza), franchețe (it. franchezza), gentilețe (fr. gentillesse, it. gentilezza), justețe (fr. justesse), larghețe (it. larghezza, fr. largesse), naturalețe (it. naturalezza), noblețe (fr. noblesse, it. noblezza), suplețe (fr. souplesse), tandrețe (fr. tendresse). Dicționarele optează pentru formarea din adjective românești + sufix a substantivelor strictețe (strict+ețe) și zveltețe (zvelt+ețe), pentru care, de asemenea, norma academică preferă, la genitiv articulat, stricteței și zvelteței. După cum se vede (oricât ne-am strădui să sistematizăm lista substantivelor cu pricina), o regulă simplă nu poate fi dedusă din cazurile mai sus exemplificate. N-am găsit nicio explicație (consemnată undeva) pentru opțiunile DOOM. Am constatat însă că ediția din 2005 (DOOM 2) n-a operat nicio modificare în tratarea de care beneficiaseră cuvintele respective în DOOM 1 (din 1982). Încercarea de justificare a recomandării pentru –eței în cazul femininelor fără plural prin statutul lor invariabil și pentru eții în cazul celor variabile (vezi G. Beldescu, Ortografia actuală a limbii române, 1984, pp.198-199) rezistă doar parțial, fiindcă, de pildă, substantivelor blândețe, feblețe, robustețe sau morbidețe nu li se înregistrează în DOOM forme de plural. Și atunci să fi contat frecvența variantelor (mai greu de stabilit în anii ‘70- ‘80, când nu funcționa… Google)? Sau poate rațiuni de eufonie? Ori niscaiva criterii asociate? Greu de spus. Ceea ce putem afirma cu siguranță este că trebuie aplicată regula… dicționarului: consultarea DOOM ne poate feri de eroare (să recunoaștem, nu foarte gravă) în scrierea (și pronunțarea) formelor de genitiv (singular) ale acestor substantive.