Începuturile arheologiei în Bucovina

Despre începuturile arheologiei în Bucovina se știu încă puține lucruri. Cert este faptul că, la începutul secolului al XIX-lea, în Moldova, Țara Românească și Transilvania se conturase deja cadrul general și propice dezvoltării acestei discipline. Apanaj, la început, al nobilimii, care stăpânea mijloacele financiare de a-și procura diferite tipuri de obiecte arheologice, știința arheologiei a stârnit interesul intelectualilor, care au convins autoritățile, influențând apariția instituțiilor și cadrului legislativ care să ferească patrimoniul arheologic de la distrugere.

 

Astfel se explică faptul că, după o perioadă incipientă, numită de către specialiști a anticarismului (cumularea unor colecții arheologice, geologice, numismatice, botanice ș.a., dar fără o organizare pe baze științifice), apare, treptat, nevoia clasificării, catalogării și înțelegerii acestor inventare; se nasc primele studii meticulos realizate, primele repertorii arheologice, săpături sistematice și cercetări de teren. Faptul că existau deja numeroase semnalări și descoperiri de obiecte și situri arheologice, a determinat autoritățile din cele două Principate, Țara Românească și Moldova, ca, în cadrul legislativ al Regulamentelor Organice (1831-1832), să fie incluse paragrafe referitoare la arheologie și obiectele catalogate drept „antichități”. În acest context, la 4 februarie 1834, la Iași, s-a înființat Muzeul de Istorie Naturală; la inițiativa banului Mihalache Ghica, ministru de interne și fratele domnitorului Țării Românești, Alexandru Ghica, s-a reușit înființarea, în București, la data de 3 noiembrie 1834, a Muzeului de Istorie Naturală și Antichități; evenimente importante în afirmarea ulterioară a arheologiei se produc în această perioadă, când se înființează Universitatea din Iași (1860), Universitatea din București (1864) și, la 31 martie 1875, Universitatea din Cernăuți. De asemenea, în anul 1864, s-a concretizat inițiativa mai multor iubitori de cultură, printre care și Alexandru Odobescu, având ca rezultat fondarea, la București, a Muzeului Națio-nal de Antichități, prin de-cretul emis de însuși domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care aproba Regulamentul pentru administrarea și organizarea Muzeului de Antichități din București. Importantă de menționat aici este configurarea cadrului legislativ din România, privind săpăturile și cercetările arheologice, în vederea cunoașterii monumentelor aflate pe cuprinsul țării. Astfel, la data de 10 aprilie 1874, a intrat în vigoare Regulamentul asupra esplo-rărilor și cumpărărilor de obiecte antice îmbunătățit prin Legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor is-torice și Legea pentru descope-rirea monumentelor și obiec-telor antice (1892), urmată de un regulament privind desco-perirea monumentelor antice. Aceste legi au fost asociate și completate benefic cu înfiin-țarea Comisiei Monumentelor Publice (1874) și a Comisiunii Monumentelor Istorice (1892), care asigurau pu-nerea lor în practică. În ceea ce privește primele preocupări arheologice din Bucovina, menționăm că autoritățile imperiale au emis, în luna septembrie a anului 1828, o dis-poziție, preluată ulterior de Consis-toriul din Cernăuți, care cuprindea precizări clare în privința patrimoniului istoric, arheologic și numismatic. Documen-tul Consistoriului, redactat în limba română (alfabet chirilic), cuprindea și o listă a o-biectelor ce urma a fi inventariate, precum și datoria preoțimii din Bucovina de a se îngriji de respectarea prevederilor conținute în dispoziție. De remarcat este și proiectul alcătuirii unui repertoriu intitulat Corpus Antiguarum Inscriptorum Imperii Austriaci, care să includă toate inscripțiile descoperite în Bucovina. Așadar, aceste preocupări se-rioase au existat în Bucovina înaintea celor din Moldova și Țara Românească. Ulterior, spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, cercetarea arheologică din Bucovina, pe atunci ducat în componența monarhiei austro-ungare, a luat un avânt deosebit prin înființarea Societății Muzeului Siret (1870), a Universității din Cernăuți (1875), a Societății arheologice române din Bucovina (1886), a Muzeului Țării Bucovinei din Cernăuți (1893) și a Muzeului orășenesc Suceava (1900). În medalion, unul dintre primii arheologi ai Bucovinei, austriacul Josef Szombathy (1853-1943) – cel care a întreprins ample cercetări arheologice în anii 1893 și 1894 în cuprinsul provinciei – custodele colecției preistorice a Naturhistorische Hofmuseum din Viena (pentru simplul fapt că era evreu a fost internat într-un lagăr nazist, în care, la vârsta de 90 de ani, și-a găsit sfârșitul). Arheologul ține în mâini marea sa descoperire din anul 1908, Venus din Villendorf, vestita statuetă antropomorfă paleolitică (datată între 24.000-22.000 ani î. Chr., având doar 11 cm înălțime); fotografia ne-a fost pusă la dispoziție de domnul Erich Beck, cunoscutul bibliograf al Bucovinei. dr. Bogdan Petru Niculică, Complexul Muzeal Bucovina, Suceava