Ristorante „Da Vinci” descoperă pentru suceveni adevăratele secrete ale bucătăriei mediteraneene

> Inspirat din bucătăria mediteraneană, Ristorante Da Vinci din Suceava își propune să devină principala alegere a celor care vor să încerce și altceva decât mâncărurile clasice românești
 

La finele săptămânii trecute s-a inaugurat la Suceava unul dintre cele mai frumoase și mai luxoase restaurante care se dorește a fi cea mai bună „alegere a suceveanului” în materie de restaurante de clasă premium și chiar lux. Conceptul localului se învârte în jurul celebrului inventator Leonardo Da Vinci, om de spirit universal și figură marcantă în artă, inspirându-se mai ales din misterele ce dăinuie în jurul operelor sale. Prin sloganul restaurantului, “I segreti della cucina” (în traducere: secretele bucătăriei), ce se îmbină armonios cu numele celebrului Da Vinci, localul vrea să impresioneze atât prin ambianță, cât prin specialitățile culinare, dezvăluind viitorilor clienți și mici secrete care fac ca bucătăria mediteraneană să fie atât de apreciată în toată lumea. Fiind situat la demisolul fostei Case a Căsătoriilor din Suceava (str. Republicii nr.0b), Ristorante „Da Vinci” se bucură de o atmosferă caldă, dar, în același timp, boemă. Ținând cont de istoricul acestei clădiri, și mai ales de momentele pline de fericire care au avut loc aici, s-a încercat amenajarea unui spațiu intim, atât pentru cei ce doresc o cină romantică liniștită, cât și dedicat celor pentru care prânzul în oraș este o necesitate cotidiană. De asemenea, pentru zilele călduroase, Ristorante “Da Vinci” pune la dispoziția clientilor o grădină de vară, special amenajată în curtea interioară a restaurantului. Demn de remarcat este că, prin apariția lui „Da Vinci” la Suceava, paleta de restaurante de înaltă clasă se mărește spre o concurență ce va duce în mod obligatoriu la servicii de înaltă clasă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI