Președintele CJ Suceava și-a făcut publică declarația de avere

Potrivit declarației de avere depusă în acest an și postată pe site-ul Consiliului Județean Suceava, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, nu a mai dobândit alte bunuri față de cele ce au fost declarate anul trecut.
 

Astfel, el nu deține nicio locuință, dar copii săi au fiecare câte o casă de locuit în Gura Humorului, una construită în 1992, cu o suprafață de 150 mp, și o alta cumpărată în 1999, cu o suprafață de 100 mp. Flutur are două autoturisme Audi dobândite în anul 2002, ambele fiind donații de la cumnații din Germania. Președintele CJ Suceava mai deține și patru terenuri în orașul Gura Humorului, din care unul cu o suprafață de 0,32 ha în intravilan și trei parcele de 0,26 ha, 0,83 ha și 0,12 ha în extravilan, cumpărate în perioada 1990-1996, iar cei doi copii dețin două terenuri în intravilanul orașului, de 0,08 ha și 0,06 ha cumpărate în 1992 și 1999, în timp ce soția sa deține o suprafață de teren de 0,86 ha cumpărată în 2005, în extravilanul comunei Mănăstirea Humorului. În declarația de avere se mai arată că, față de anul 2007, când Gheorghe Flutur câștigat 48.888 de lei din salariul de senator, în 2008, valoarea totală a veniturilor obținute de acesta s-a ridicat la 64.896 lei, din care 30.911 lei proveniți din salariul de senator și 33.985 lei, din salariul de președinte al CJ Suceava. Totodată, șeful deliberativului județean mai are și un credit de 100.000 de euro, luat în 2005 și scadent în anul 2020.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI