Dl Lavric s-a numărat printre colecționarii din București, Alexandria, Bârlad, Iași, Botoșani cărora li s-au înmânat diplome, medalii comemorative „Mihai Eminescu” și insigne (foto, în ediția de ieri), ca distincții pentru participarea la eveniment. Diplomele poartă semnăturile președintelui SNR, Eugen Nicolae, și a președintelui Grupării Colecționarilor de Medalii și Insigne „Mihai Eminescu”, Mihai Costin. Cu ocazia comemorării a 120 ani de la încetarea din viață a lui Mihai Eminescu, Secția Botoșani a Societății Numismatice Române a lansat o plachetă decorativă purtând efigia lui Mihai Eminescu. Prin amabilitatea dlui Gavril Lavric, două exemplare se află în posesia cotidianului „Crai nou”.
Numismatul humorean Gavril Lavric, având 25 de ani de activitate în cadrul Societății Numismatice Române (SNR), a participat, după cum v-am informat, la Expoziția națională de medalii, plachete și insigne organizată săptămâna trecută la București, de Secretariatul general al Camerei Deputaților și de SNR.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii