Premiile Societății Culturale „Ștefan cel Mare” Bucovina

Până pe 29 iunie, cei care au preocupări legate de literatură, știință, arte, muzică și doresc să obțină unul din premiile “Crucea lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, acordate de Societatea Culturală “Ștefan cel Mare” Bucovina, își pot depune dosarele la secretariatul Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera”.
 

Pentru secțiunile Literatură și Științe istorice, participanții trebuie să trimită două exemplare din cărți tipărite în 2008, însoțite de un scurt CV, la Arte frumoase și muzică – catalog sau fotografii color de expoziție, tot pentru lucrări din 2008, afiș concert susținut în același an, precum și aprecieri din presă, iar pentru Omul anului 2008, ultima secțiune, candidații vor trimite un CV, publicații sau alte materiale, la dosar trebuind să apară neapărat numărul de telefon și adresa de contact. Cei interesați pot afla informații suplimentare la telefon 0741101339. Festivitatea de premiere va avea loc pe 2 iulie, de la ora 18, în sala “Elena Greculesi” de la Biblioteca Bucovinei. Cu același prilej, va fi lansată o nouă lucrare tipărită de către societate, Istoria Bucovinei, vol. I (De la începuturi până la epoca cuceririi romane a Daciei), realizată de președintele societății menționate, dr. Mugur Andronic, volum apărut în 2008. Manifestarea menționată se află la a VII-a ediție și a fost constituită “în vederea susținerii actului cultural în Bucovina”, a precizat dl Andronic.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI