Liderul Organizației Județene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a solicitat ieri autorităților statului să verifice modul în care au fost numiți președinții secțiilor de votare 206 din Berchișești, 496 și 497 din Valea Moldovei, acuzându-i pe cei trei președinți de fals în declarații. Mîrza a spus într-o conferință de presă că Maria Stănică (Berchișești), Zosima Simeria și Elena Geamăn (din Valea Moldovei) au semnat declarații pe propria răspundere cum că nu sunt membri ai partidelor politice, în realitate fiind „lideri zonali marcanți sau chiar președinți de organizații PD L”. Președintele social-democraților suceveni a mai declarat că PSD Suceava a contestat desemnarea celor trei președinți la nivelul Biroului Electoral Județean, dar că răspunsul primit a fost unul negativ. „Noi am făcut contestații, dar au fost respinse și sesizăm acum, public, autoritățile statului să facă cercetări și să ia măsuri”, a explicat Gavril Mîrza.
Potrivit liderului județean al PSD, respectivii președinți (de la Berchișești și Valea Moldovei) sunt „lideri zonali marcanți sau chiar președinți de organizații PDL”
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii