Noul director al spitalului și-a luat funcția în primire

Ec. Vasile Rîmbu a preluat ieri funcția de director al Spitalului Județean Suceava și tot ieri a avut prima între-vedere cu membrii comitetului director al unității. Primul lucru pe care l-a făcut noul director a fost să solicite fișele cu atribuțiile personalului din spital, indiferent de domeniul de lucru. Dl Rîmbu a spus că va analiza situația veniturilor și cheltuielilor din spital pe ultimele 11 luni, precum și situația financiară a fiecărei secții în parte, pentru a constata aspectele bune și mai puțin bune, precum și posibilitățile de îndreptare a acestora din urmă.
 

Noul director și a propus în primul rând asigurarea resurselor materiale, umane și financiare necesare pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale din spital, dar în con-textul actualei crize economice are ca prioritate și redu-cerea unor cheltuieli, fără ca reducerea, consideră el, să afecteze în rău activitatea. De asemenea, Vasile Rîmbu și-a propus o evaluare atentă a performanțelor obținute de fiecare salariat în parte, cei care nu-și prea fac treaba riscând redistribuirea în alte sectoare. Deoarece a constatat că spitalul e cam aglomerat, consideră că e necesară grăbirea procesului de securizare a unității, pentru ca accesul persoanelor străine să fie restricționat. Vasile Rîmbu a absolvit Facultatea de Științe Economice, a lucrat ca economist la actuala SC Mobstrat Suceava, apoi, între 1991 și 2004, a fost comisar șef adjunct și comisar șef al Gărzii Financiare. Din 2004 și până la numirea la șefia spitalului a fost director executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava. Dl Rîmbu a fost numit pe această funcție prin ordin de ministru, la jumătatea lui noiembrie, dar până ieri a fost în concediu de odihnă. El intenționează să participe la concursul pentru funcția de manager de spital, dar înainte de aceasta se va în-scrie la cursul de management sanitar, condiție obligatorie pentru participarea la concurs.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI