Această “apatie” în a accede în poziția de director s-ar explica fie prin aceea că unii dascăli mai au puțin până la pensie și preferă să stea în continuare cu delegație, iar colegii lor mai tineri, care în-deplinesc condițiile de participare, nu îndrăznesc să can-dideze, fie că unii profesori nu vor pur și simplu să candi-deze, considerând că este vorba despre funcție cu răs-pundere mare și prost plătită. Mai există și varianta neatrac-tivității unor posturi de con-ducere la școli situate în mediul rural. Și în această a doua etapă, la unele unități școlare s-au înscris câte doi candidați pe un singur post de director plin sau director adjunct; amintim aici Școala cu Clasele I-VIII Bălăceana, SAM Pătrăuți, Școala Rădășeni, Școala Nr. 1 Vicovu de Sus, Grupul Școlar Vicovu de Sus. Doi candidați sunt și pentru postul de director la Centrul Școlar Suceava: aici candidează Cristina Teodorovici și Ionel Dumistrăcel. Printre candidați sunt și directori cu mai multe mandate la conducerea unor unități de învățământ mari și cunoscute din municipiul Sucea-va, cum ar fi Dumitru Bernicu, la Liceul cu Program Sportiv, aflat la conducerea acestei unități de învățământ de prin 1993, Constantin Mărgineanu, la Școala cu Clasele I-VIII Nr. 9 “Ion Creangă”, Michael-la Melinte, de la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu”. Vor fi 5 zile de concurs, până pe data de 14 noiembrie inclusiv, în fiecare zi fiind programați 8-10 candidați. Prima probă este evaluarea prin punctaj a CV-ului, care nu este însă eliminatorie, ca la inspectori, dar este singura din concurs care poate fi contestată (candidatul nemulțu-mit poate solicita o nouă evaluare a CV-ului). Candidații vor mai avea de trecut peste proba de evaluare a cunoștințelor de limbă, la care vor avea de tradus un text la prima vedere din limba pentru care au optat și vor mai avea un test pe computer, pentru a demon-stra abilitățile de a-l folosi.
Luni începe concursul pentru posturile de director de școală
La concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școli din județ, care va începe luni la IȘJ Suceava, nu s-au prea înghesuit profesorii suceveni să candideze, fiind doar 46 de înscriși pentru 107 posturi. Astfel se repetă situația de la prima etapă a acestui concurs, din martie, când pe 124 posturi au candidat 50 de cadre didactice.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii