Amânarea unor negocieri cu Ucraina ne-a fost defavorabilă

Insula Șerpilor a fost anexată în anul 1948 pe baza unui proces verbal, niciodată ratificat, iar după dezmembrarea URSS Ucraina a preluat drept „moștenire” și această stâncă, ca făcând parte din teritoriul ucrainean. În Tratatul politic de bază dintre România și Ucraina din 1997, Insula Șerpilor a fost cuprinsă spre soluționare în anexa Documentului româno-ucrainean. În acele negocieri, diplomații români au vorbit nu despre o insulă, ci doar despre o stâncă, iar acum la procesul de la Haga actualii reprezentanți ai diplomației noastre vorbesc tot despre o stâncă.

 

În anul 1997, când se desfășurau negocierile dintre România și Ucraina, am intervenit de mai multe ori de la tribuna Parlamentului și mi-am exprimat convingerile și în presă, cerând tratative demne, corecte și cu respectarea adevărului istoric, juridic și moral privind Insula Șerpilor și platoul continental al Mării Negre. Dar graba și presupusa „laudă” posibil a fi primită din partea Uniunii Europene, în preajma summitului de la Madrid, au făcut ca diplomații români, în frunte cu domnul Adrian Severin, atunci ministru de externe în Guvernul CDR, să realizeze la aceste tratative o politică a cedărilor și a amânărilor. În locul negocierilor până la capăt, reprezentanții noștri au făcut din Insula Șerpilor și platoul continental o anexă la Tratat, urmând ca negocierile să continue pentru această anexă ulterior. În timpul acesta care a trecut din 1997 și până în anul 2008, autoritățile ucrainene au construit pe stâncă satul Belîi și au adus și locatari – o garnizoană militară ucraineană –, iar acum la Haga vorbesc despre o insulă locuită de ucraineni. Această așa zisă locuire, pe un teritoriu abuziv anexat de Puterea Sovietică în 1948, devine motiv în susținerea pretențiilor teritoriale ale Ucrainei în procesul de la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Problema în dezbatere la Haga are drept miză nu Insula Șerpilor, care este un reper, din stâncă sau, după ucraineni, insulă, ci adevărata miză este platoul continental al Mării Negre cu cei 12 mii de kilometri pătrați având bogate zăcăminte de petrol și gaze. Evaluări autorizate arată că acest platou continental are rezerve capabile să asigure baza energetică a României timp de cel puțin zece ani. Într-un articol anterior, am declarat că îmi pare rău că am avut dreptate. În una din intervenții în Camera Deputaților am subliniat ideea că politica noastră din 1997 ne va duce la Haga, dacă vom dori să obținem un drept legitim pentru români – Insula Șerpilor și platoul continental. De aici și acea părere de rău. În zilele acestea, Curtea Internațională de Justiție de la Haga analizează cererea delimitării platoului continental pe baza procesului intentat de România. Așa se întâmplă când problemele nu se rezolvă la timpul lor și rămân pe seama timpului, care în cazul de față ne-a fost, până în momentul de azi, defavorabil. Rămâne ca specialiștii în dreptul internațional din partea României și Ucrainei și Curtea Internațională de Justiție să respecte adevărul istoric și dreptul României asupra platoului continental, suprafață dintotdeauna a românilor. Cerința se impune cu atât mai mult cu cât România și Ucraina sunt țări vecine, iar resentimente sunt încă destule întreținute de „moștenirea” nordului Bucovinei de la URSS de către Ucraina. Hotărârea definitivă și irevocabilă va fi comunicată peste șase luni. Nădăjduim în susținerea și promovarea adevărului, justiției și a moralei în relațiile internaționale.