Sondajele de opinie lansate de PD-L, desființate de PSD

Cătălin Nechifor explică de ce PD-L nu are dreptate
Prim-vicepreședintele PSD Suceava, eurodeputatul Cătălin Nechifor, care este și șeful campaniei electorale PSD în județul Suceava, a apreciat, miercuri, într-o conferință de presă, că sondajul PD-L în zona Câmpulung are „rezultate halucinante” pentru cei care știu ce înseamnă un demers sociologic, un sondaj de opinie.
 

El a apreciat că eșantionul folosit măsoară într-un bazin prea larg, reprezentând 15 % din numărul de votanți, iar rezultatele sonda-jului au fost făcute publice a doua zi după ce s-au colectat chestionarele. „Du-pă spusele PD-L, sondajul a fost făcut între 12-17 mai și orice persoană avi-zată știe că este foarte complicat să dai re-zultatele la un son-daj la o singură zi după ce ai strâns chestionarele”, a mai spus Nechifor. El a arătat că firma care a făcut sondajul are sediul în București, în sectorul 5, într-un apartament, se ocupă cu proiectarea sistemului contabil, programe de eficientizare a acestuia și proceduri de control a bugetului și consultanță privind managementul exploatațiilor agricole, fermelor, acordată de agronomi și specialiști în agricultură. „PD-L să vină cu institute serioase de cercetare a opiniei publice, INSOMAR, IRSOP, Gallup sau alte firme serioase, care au dat rezultate concrete. Sau să mai aibă răbdare până la 1 iunie, când vor avea sondajul adevărat, care va fi cu siguranță neplăcut pentru ei”, a mai spus Nechifor. El a mai arătat că, din informațiile pe care le deține din interiorul PD-L, acest așa-zis sondaj de opinie s-a făcut la o întrunire PD-L la Câmpulung Moldovenesc, la care au participat membri PD-L și susținători. „Din păcate pentru candidatul PD-L, doar 49,26% dintre aceștia îl susțin la funcția de președinte al CJ. Este un lucru neplăcut pentru domnia sa, dar cât se poate de firesc, pentru că cei din PD nu vor vota niciodată cu Gheorghe Flutur la președinția CJ Suceava, pentru că cei din PD au avut doar de pierdut odată cu fuziunea PD-PLD. Au rămas fără funcții, fără recunoaștere în partid și nu vor vota cu el”, a mai spus Cătălin Nechifor. El a arătat că, dacă PSD ar fi făcut astfel de demersuri la întrunirile de partid, scorul pe care Gavril Mîrza l-ar fi obținut ar fi fost de sută la sută pentru el.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI