Prorectorul Universității Suceava, Aurel Burciu, consilier pentru management strategic al Angelei Zarojanu

Candidatul PNL pentru funcția de primar al Sucevei, Angela Zarojanu, a anunțat miercuri, că primarul unui municipiu de talia Sucevei trebuie să aibă viziune managerială pentru ca dezvoltarea orașului să fie făcută unitar. Ea a spus că, pentru a avea expertiza necesară realizării unui management competent al administrației publice locale în municipiu, a absolvit în ultimii ani mai multe cursuri de specialitate, dar a obținut și diploma de master în administrație publică.
 

Angela Zarojanu a subliniat că, în ceea ce privește dezvoltarea orașului, consilierul ei pentru management strategic este pro-rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. univ. dr. Aurel Burciu, specialist în management. Profesorul universitar a spus, la rândul său, că va efectua această consiliere, lăsând să se înțeleagă că, dacă alte formațiuni politice, cum ar fi PD-L, prezintă consilieri din afara județului, PNL folo-sește specialiști locali. „La aproape două decenii de la Revoluție, sunt de părere că administrația publică locală, în speță Primăria municipiului Suceava, instituția Consiliului Local, trebuie să funcționeze pe deplin transparent și să se afle într-un dialog permanent cu cetățenii orașului; este ne-voie ca fiecare cetățean să poată afla, atunci când dorește aceste lucru, cum anume se cheltuie banul public. În sfâr-șit, este nevoie să ne amintim cu toții că Suceava a fost una dintre capitalele istorice ale României (alături de Alba Iulia și Târgoviște); cred că anual este binevenit un festival de artă contemporană la Cetatea de Scaun a Sucevei; mai mult, Suceava poate pretinde în anii ce vor urma un teatru propriu, pentru a impune treptat orașul nostru pe harta culturală a României. Așadar, în calitate de absolventă a unui masterat în administrația publică, îndrăznesc să spun că viitorul primar al municipiului Suceava va trebui să se raporteze și la principiile teoretice ale ma-nagementului, pentru a con-strui, împreună cu echipa din Consiliul Local, o viziune coerentă, realistă și pragmatică cu privire la destinul orașului nostru. Așa cum a spus cel mai mare gânditor în managementul mondial, anume Peter Drucker, «orice practică se bazează pe teorie, numai că practicienii nu conștientizează întotdeauna acest fapt»”, a mai spus în final Angela Zarojanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI