Locuințele ridicate în albiile majore ale râurilor vor fi inventariate, iar dacă nu sunt autorizate, vor fi demolate

Vor fi verificate mai ales cursurile de apă în care s-au înregistrat mari creșteri de debite ă lunile aprilie-mai 2008
Prefectul de Suceava, dl Alexandru Băișanu, a anunțat ieri, că toate construcțiile, inclusiv locuințe, din albiile majore ale râurilor vor fi inventariate de comisii special constituite în acest scop, iar cele ridicate după 1990 fără autorizație de construcție vor fi demolate.
 

Dl Băișanu a declarat, într-o conferință de presă, că recentele inundații care s-au produs în județ au avut drept cauză principală obturarea cursurilor de apă, cu deșeuri menajere de pe raza localităților sau prin amplasarea ilegală a construcțiilor în albia majoră a cursurilor de apă. Prefectul a spus că cei care și-au construit casele legal, înainte de 1990, vor primi atențio-nări suplimentare în cazul codurilor de avertizare și li se va propune să se mute în alte zone, dar cei care au construit case cu sfidarea legii nu vor avea parte de niciun fel de clemență. „Voi cere un raport de la toate primăriile și vom solicita demola-rea acestor construcții. Celorlalți le vom propune să se mute. Știm că este foarte greu, din punct de vedere material, dar dacă au frica în sânge și rațiune, poate se vor muta”, a afirmat prefectul. Prefectul a mai anunțat că, în perioada 22- 23 mai și 27-30 mai, vor fi organizate acțiuni de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari în localități, întreținerea șanțurilor și rigolelor de scurgere, precum și a stadiului îndeplinirii măsurilor stabilite în urma acțiunii de verificare din perioada 15 – 29 februarie 2008. În acest scop, se vor constitui comisii de verificare coordonate de prefect, alcătuite din reprezentanți ai Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Naționale “Apele Române”, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean în Construcții. Astfel, vor fi verificate în principal cursurile de apă pe care s-au înregistrat creșteri însemnate de debite în lunile aprilie – mai 2008, precum și cele pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale. „Acolo unde se va constata că nu au fost luate măsurile necesare pentru îndepărtarea riscurilor de inundații, membrii comisiei vor aplica sancțiuni drastice celor cu responsabilități în domeniul salubrizării cursurilor de apă”, a mai declarat prefectul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: