Mircea Druc, consilier al lui Gheorghe Flutur

Președintele Organizației Județene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a anunțat joi că, în condițiile în care va fi ales președinte al Consiliului Județean Suceava, va avea printre consilierii personali pe fostul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, ca și un specialist în finanțe, în persoana lui Petru Luhan, care s-a recomandat a fi „directorul financiar al PETROM”.
 

Președintele PD-L Suceava a spus, într-o conferință de presă, că are acceptul fostului premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, ca acesta să devină consilier personal pentru relația cu Ucraina și Republica Moldova. Liderul democrat-liberal a explicat că va pune un accent foarte mare pe dezvoltarea relațiilor cu regiuni din cele două țări menționate, în cadrul parteneriatelor deja existente. Totodată, Gheorghe Flutur a spus că va avea un consilier cu studii teologice pentru coordonarea componentei de turism ecumenic pe care de asemenea vrea să o dezvolte în județ, în condițiile în care va fi ales președinte al CJ. Una dintre surprize a fost Petru Luhan, care s-a prezentat ca fiind un tânăr de 31 de ani, cu numeroase studii în materie de management economic și cu experiență serioasă acumulată în SUA, Germania și Australia. Consilierul personal în domeniul financiar este născut în Frătăuții Vechi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI