Surpriză pe scena politica suceveană

PNDC își contestă propriul candidat pentru Consiliul Județean Suceava
Președintele organizației județene a PNDC, Ovidiu Ilisei, a contestat ieri, la Tribunalul Suceava, candidatura la președinția Consiliului Județean Suceava a propriului candidat, Gheorghe Flutur, din Poieni-Solca. Ilisei a anunțat că a procedat astfel după ce în presa locală și națională au apărut mai multe atacuri asupra PNDC, în special din partea PD-L Suceava, al cărui candidat la președinția CJ este senatorul Gheorghe Flutur.
 

Coincidența de nume i-a scos din minți pe cei din PD-L Suceava, care au încercat pe toată căile posibile să-l determine pe liderul PNDC să facă în așa fel încât să-l retragă din competiție pe Gheorghe Flutur (PNDC). Ieri, la Tribunalul Suceava, Ovidiu Ilisei a depus o contestație în care invocă mai multe motive, printre care și lipsa adeziunii la PNDC a candidatului acestui partid. „Coaliția celor care și-au bătucit fundul de la fotoliile de demnitari s-a ridicat împotriva deciziei noastre de a numi un candidat care poartă același nume cu cel al reprezentantului PD-L, declarând că este vorba despre o soluție imorală, ca și cum Gheorghe Flutur ar fi un brand înregistrat de PD-L”, ne-a declarat Ilisei. Este de așteptat ca decizia privind contestația să fie dată în cel mai scurt timp posibil.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI