Vatra Dornei

„Nichita în luna lui Marte” – ediția a II-a

Într-o atmosferă primitoare, Sala Oglinzilor de la Primăria municipiului Vatra Dornei a găzduit vineri, 28 martie a.c., festivitatea de premiere a celei de-a II-a ediții a Festivalului-concurs de poezie pentru tinerii creatori dorneni “Nichita în luna lui Marte”. Organizatorii evenimentului au fost Primăria Vatra Dornei, Casa de cultură “Platon Pardău”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Asociația Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor.
 

Printre invitați s-au aflat artistul plastic Mihai Pînzaru-PIM, membru al UAP și consultant artistic la CJCPCT, dna prof. Gica Pînzaru, reprezentant al Casei Corpului Didactic din Suceava, artiștii plastici bucureșteni Tudor Meiloiu și Constantin Rădulescu, ambii membri ai UAP. A-l sărbători pe Nichita Stănescu la 75 de ani de la naștere este un gest firesc, dar și o datorie morală. Festivalul-concurs de poezie pentru tinerii creatori dorneni “Nichita în luna lui Marte” este o investiție în talentul tinerilor autori de poezie, elevi de gimnaziu și de colegiu, care primesc și păstrează taina creației, a artei, aceste valori spirituale ce trăiesc și locuiesc atât în cuvinte, cât și în necu-vinte. Președintele juriului ediției din acest an a fost scriitoarea Carmen Veronica Steiciuc, referent pe teme de literatură la CJCPCT Suceava, iar membri în juriu, L.D. Clement, scriitor, jurnalist; Tiberiu Cosovan, jurnalist; Florin Dan Prodan, scriitor, președintele Asociației ArtFest Suceava; Gheorghe Vicol, scriitor, Asociația Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor. Sufletul acestei manifestări de excepție a fost dna Violeta Codorean, referent, coordonator al activităților culturale în cadrul Casei de Cultură “Pla-ton Pardău” din Vatra Dornei. Centrul Culturii Tradițio-nale Suceava a fost prezent și cu 200 de cărți, care au fost acordate ca premii laureaților și elevilor finaliști. Dna prof. Gica Pînzaru a dăruit premian-ților câte un exemplar din volumul “Grafică inspirată de poezia eminesciană”, autor Mihai Pînzaru-PIM, apărută în 2008 la Editura “George Tofan” din Suceava. Festivalul s-a desfășurat pe două secțiuni, respectiv cla-sele V-VIII și clasele IX-XII. În urma preselecției efectuate la nivelul fiecărei școli, au ră-mas 22 de finaliști. Premiile au fost înmânate laureaților de către președintele juriului, scriitoarea Carmen Veronica Steiciuc. Toți laureații celei de-a II-a ediții, la secțiunea claselor V-VIII, au fost de la Școala Generală Nr. 4 din Vatra Dornei: Premiul I – Ce-zara Moraru, clasa a VII-a B; Premiul II – Daniela Cârnu, clasa a VIII-a A; Premiul III – Eduard Rusu, clasa a VIII-a B. La secțiunea claselor IX-XII, laureații au fost de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei: Premiul I – Andreea Felciuc, clasa a IX-a A; Pre-miul II – Anca Iordache, clasa a XI-a A; Premiul III – Lucia Ciubotaru, clasa a XII-a F. Premiul de popularitate acor-dat de Asociația Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor a fost obținut de Iuliana Iakob, clasa a XII-a E, de asemenea de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei. Printre finaliști s-au numărat și următorii elevi de la Școala Generală Nr. 4: Daniela Șutea – VII B și Mădălina Iuga – VIII B; de la Școala Generală Nr. 2: Andra Iordache – VIII B, Diana Olaru – VII B și Cornelia Moroșan – VII B; de la Liceul Teoretic „Ion Luca”: Dana Ungureanu – IX E, Anamaria Ursuleanu – XI A, Alexandra Iuga – XI A, Andreea Păștinaru – XI A, Ana Scheul – XI E, Eduard Bombi – XI F, Andreia Șerban – XI F, Mirela Ungu-reanu – X A, Alina Octavia Cojocar – X A și Alexandru Bartiș – XII A. Un Premiu de Excelență pentru activitate culturală deosebită desfășurată în Vatra Dornei a fost acordat dnei prof. Victoria Ostaficiuc. În prezența dlui primar Constantin Huțanu, a organi-zatorilor și a invitaților, glasul Îngerului Blond a deschis ma-nifestarea ca o lumină des-prinsă dintr-un alt timp, care a pătruns cu emoție în inimile celor prezenți. Festivitatea de premiere a fost însoțită de un recital de poezii din opera lui Nichita Stănescu în interpre-tarea actorului Mihai Henț de la Teatrul Municipal “Ion Luca” din Vatra Dornei. Expo-zițiile de pictură – Tudor Mei-loiu și sculptură – Constantin Rădulescu, au fost vernisate de dna prof. Victoria Ostaficiuc și de artistul plastic Mihai Pînzaru-PIM. Partenerii media ai evenimentului: Radio Orion, Monitorul de Dorna, Orion TV, Radio Dorna, Monitorul de Suceava și Crai nou. DIANA A. POPESCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI