Consilierul local PSD, dl Ovidiu Donțu, a spus luni, într-o conferință de presă, că primarul a obligat sucevenii să-și monteze repartitoare sub amenințarea unor pedepse pecuniare destul de mari. Dl Lungu a prezentat ieri legea pe baza căreia a făcut acest lucru, explicând că această lege a fost dată în anul 2004, între primul și al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, „de șeful dlui Donțu, fostul premier Adrian Năstase. Se pare că la acea vreme PSD nu prea mai avea benzină pentru campania electorală și a dat această lege”. Dl Lungu a explicat că nu a făcut altceva decât să pună pe hârtie câteva paragrafe din respectiva lege și să le transmită către asociațiile de proprietari din Suceava. „Restul sunt doar fabulații ale lui Donțu”, a ținut să precizeze edilul-șef al Sucevei.
Primarul municipiului reședință de județ, dl Ion Lungu, a reacționat ieri în termeni la fel de duri la acuzele pe care lideri ai PSD i le-au adus cu referire la participarea sa la așa-numită „afacere repartitorul”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii