„Această situație se va agrava, pentru că se deschid noi obiective economice importante ce vor absorbi forță de muncă, dar această forță de muncă nu este încă disponibilă”, a afirmat dl Onofrei. El a arătat că, pentru acoperirea nevoilor pieței muncii sucevene, trebuie găsite soluții și un program atractiv, care să motiveze revenirea acasă a sucevenilor care lucrează în străinătate. „Autoritățile locale trebuie să participe la efortul Guvernului de a pune în practică un asemenea program”, a spus prefectul. Dl Onofrei a explicat că acum, în județ, se găsesc locuri de muncă mai stabile și suficient de bine plătite. „Cu toate că plata nu este cea din alte țări ale Uniunii Europene, salariile oferite de angajatori în Suceava, în special în domeniul construcțiilor și în industrie, pot asigura un grad de econo-misire mai mare decât cel din străinătate. Salariile sunt la fel de competitive pentru a economisi mai mult decât dacă lucrează în alte țări, pentru că în străinătate sunt alte costuri ale întreținerii”, a mai declarat dl Onofrei. El consideră că, prin revenirea muncitorilor suceveni acasă, se vor rezolva și probleme sociale legate în special de creșterea și educarea copiilor, care sunt lăsați acum în grija bunicilor și de multe ori aceștia abandonează școala. „Dacă până nu demult vorbeam de lipsa locurilor de muncă, acum vorbim de acoperirea necesarului de forță de muncă”, a conchis prefectul.
Prefectul Orest Onofrei a declarat, marți, că locurile de muncă din județ sunt atractive pentru sucevenii care lucrează în străinătate, arătând că aceștia vor putea economisi mai mulți bani dacă se întorc să lucreze acasă decât dacă vor continua să muncească în străinătate. Dl Onofrei a spus, într-o conferință de presă, că în județ șomajul a scăzut la 3,8 la sută, existând mari probleme în acoperirea ofertelor de muncă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii