Dl Iordache a mai solicitat și o serie de informații referitoare la persoanele care au bene-ficiat de terenuri de la Pri-mărie pentru case ori de locu-ințe sociale. El a spus că, deși potrivit Legii 215 a Admi-nistrației publice locale, pri-marul este obligat ca, prin secretar sau aparatul propriu, să furnizeze în maxim 20 de zile informațiile necesare pentru îndeplinirea manda-tului de consilier, nu i s-a dat nici un fel de răspuns. Din punctul de vedere al consi-lierului social-democrat refu-zul primarului de a furniza respectivele informații echi-valează cu frica de nu se des-coperi o serie de lucruri săvâr-șite în Primărie și care nu ar trebui să fie descoperite. Pe de altă parte, primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a de-clarat că va studia cererile de-puse de consilierul local Vir-ginel Iordache și că la cea depusă în baza Legii privind liberul acces la informațiile de interes public (544) va ține cont și de o recomandare a Consiliului Europei privind posibilitatea refuzării furni-zării de informații dacă cere-rea nu este rezonabilă. Pri-marul este de părere că unele întrebări ale consilierului PSD nu sunt rezonabile, întrucât sunt solicitate și informații privind administrația din ve-chiul mandat, când el nu era primar. Dl Lungu a mai apre-ciat că ar putea fi acționat în instanță pentru încălcarea legislației dacă va face publice stimulentele financiare acor-date unor salariați. Totodată, primarul Sucevei crede că pentru a răspunde consilie-rului local PSD ar trebui să mobilizeze mai multe săptă-mâni aparatul Primăriei.
Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, a anunțat luni că îl va da în judecată pe primarul Ion Lungu, motivul invocat fiind refuzul edilului-șef de a-i furniza informații de interes public. Liderul PSD a declarat, într-o conferință de presă, că i-a solicitat primarului, încă din luna ianuarie, date despre proiectele europene declarate eligibile, precum și sumele primite de la Uniunea Europeană pentru finanțarea lor, numele persoanelor din Primărie care au beneficiat de stimulente financiare și cuantumul acestora și situația retrocedărilor de terenuri.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii