Știind că presa este oglinda care pune în lumină toate aspectele din viața unei societăți, românii, chiar dacă “expirați” (după “elita” de azi), se simt datori a citi, și din paginile presei, printre rânduri, uneori. Dezbaterile din emisiunile “Realitatea Tv” ne conving că, din puținele șanse pe care le avem, dispunem de una deosebit de valoroasă. Anii parcurși ne dau posibilitatea să facem comparații între anumite etape cu fapte și realități trăite.
Numai că avem “norocul politic” de a fi ori ignorați, ori învinuiți și etichetați de către combatanți teribili ai trecutului, care prin 1990 abia terminaseră abecedarul și habar n-aveau unde se află “Canalul” și ce semnifica el pentru România. Ei nu iau în considerație ISTORIA, ci doar decembrie ’89! Dar le comunicăm cu înțelegere că suntem contemporani cu ei și că suntem martorii unui accident istoric și privim cu stupoare la îmbogățiții de tranziție care ocupă și funcții politice. Acele funcții cu “zoaie” pe care cu intrigă le îmbracă și șeful statului. De aici, nenorocul nostru politic. Am început să învățăm că istoria ne mai poate și consola uneori. Așa am aflat că locul pe care-l ocupăm pe harta Europei nu este al fericiților, care pot să trăiască fără griji (Take Ionescu). Am avut parte de maziliri și reveniri pe tronuri cu aur plătit la Poarta Otomană, am avut trei imperii care ne-au dominat. Am avut parte de vremuri grele, care au dat și nume ciudate unor domnitori: Papură Vodă, Lăcustă Vodă, Ciubăr Vodă, Negru Vodă sau cel Cumplit. Dar am avut și domni supranumiți: cel Mare, cel Bun, cel Frumos, cel Bătrân (înțelept), cel Viteaz. Ne-a rămas în istoria literară o perioadă de domnie sub metafora “Zodia Cancerului”, când frumoasa, pașnica și calda noastră Moldovă devenise “un paradis devastat” (M. Sadoveanu). La acele vremuri gândind și cu sufletul nu numai cu mintea, cei “expirați” au trăit două cutremure – la propriu – în 1940 și 1977, și mai multe cutremure sociale și politice. Despre experiența războiului cu urletul “Catiușei”, nu acum. Dar despre comunismul impus ca dictatură străină și despre actualul regim al corupției, care privește cu dispreț etica, și cultura, și omenia, putem găsi măcar punctul de plecare. N-am fost norocoși în politică și nu suntem, numai că și din acest fenomen s-au născut norocoși. Toată analiza și condamnarea regimului trecut ar trebui să pornească de la adevărul legat de 23 august 1944. Iată ce scria publicația britanică “The Economist” din 3 ianuarie 1948, comentând abdicarea regelui Mihai: “Regele a căzut victimă unor efecte perverse ale propriei acțiuni de la 23 august 1944…, când el a făcut ca țara să rupă Axa. Prin aceasta a deschis rușilor frontul german în Sud-Est și a scurtat războiul. Dar a făcut, de asemenea, ca întreaga Europă Centrală să fie eliberată de soviete, și nu de trupele anglo-americane. Stalin a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, «Ordinul Victoria». Lovitura curajoasă dată de regele Mihai germanilor (propriului său neam, n.n.) a pus în mișcare Sovietizarea Europei Răsăritene, sovietizare care acum l-a înlăturat de la tron” (Magazinul istoric – ian. 2008). Și iată de ce n-am fost cu noroc timp de atâția ani, timp pentru care se caută vinovați prin texte literare, articole, ba și prin muzică, texte culese de cei fugiți și bine plătiți. Nu știu că cei care le-au scris, cu lacrimi le-au și spălat demult. N-am fost cu noroc, dar norocos și cel mai avantajat a fost deschizătorul comunismului – Mihai de Hohenzollern: în primul rând s-a născut mai devreme decât 99,9% dintre români; a fost și regent și rege, decorat, a abdicat în condiții pașnice, a fost exilat și “dizident”, plecând nu cu mâna goală, a revenit și și-a revendicat moștenirile înaintașilor. E drept că și-a renegat tatăl, că nu-i recunoaște drepturile prințului Paul, fiu al primului urmaș al lui Carol al II-lea, dar la moșteniri n-a renunțat. Numai badea Ion mai bate drumul prin tribunale. Pentru lovitura de la 23 august, Dumnezeu i-a dat 5 fete și niciun băiat, spre a fi urmaș la tron. Dar nu s-a sfiit să-și rănească arborele genealogic confecționându-și un prinț din dud, contestat vehement de cei ofensați din familie. L-am respecta pe fostul monarh dacă, măcar în timpul procesului lui Ion Antonescu din 1946, ar fi fost om politic și ar fi ținut cont de moțiunea trimisă de Rabenul Rozenblum din New York, cu cele 16.000 de semnături prin care evreii cereau ca Mareșalul să nu fie condamnat (Ieronim Hristea). Fostul rege este un norocos. Rușii l-au decorat, dar pe urmașii lui, lideri comuniști, nu i-au iertat: Dej a plătit pentru curajul de a li se opune (Plenara din aprilie 1964), iar N. Ceaușescu și-a semnat condamnarea la moarte prin opoziția vehementă în apărarea Cehoslovaciei (aug.1968). Dacă armata “eliberatoare” rusă a fost primită cu flori de un monarh în 1944, a fost condusă tot cu flori de către Gh. Gheorghiu-Dej, lider comunist. Acesta se cheamă doar nenoroc politic oare? Revenind în prezent, ne-a surprins declarația lui Făt-Frumos din Dud, care anunță că vrea să se retragă: “A fost prea mult…Este timpul să punem punct…, în condițiile în care doi dintre cei patru sunt octogenari”. (Cotidianul, 28.02.2008). Tot în acest ziar, nepotul octogenarului, un tânăr frumos de 23 de ani, Nicholas Michael de Roumanie, ne aduce la cunoștință: “Sunt pregătit să fiu regele României”. Și se angajează că va învăța și limba română. Numai că România nu de regi duce acum lipsă. Are România destui bărbați cu gând și minte, care știu bine românește, pentru țară! Fostul rege a scurtat războiul, dar ne-a lungit nouă drumul și timpul spre Europa. Noroc de ginerele său care ni l-a nivelat, făcând lobby din 2002 încoace, bine plătit cu bani de la Guvernul țării. Ar fi, totuși, un gest onorabil dacă, ars de acea decorație roșie din tinerețe, măcar în aceste ceasuri ale senectuții, venerabilul fost rege ar spune în fața națiunii române adevărul: că este primul vinovat de pătrunderea comunismului în România, cu toate consecințele ce au urmat. Avem, totuși, noroc de Elene implicate în politică: Lupescu, Ceaușescu, Udrea și Băsescu. Numai Doamna Elena Cuza nu s-a implicat în politică. Și nici urmașii Domnului Unirii noastre n-au revendicat drepturi. Trădat, Cuza ne-a lăsat urarea care vorbește de la sine: “Să dea Dumnezeu să-i meargă mai bine țării fără mine, decât cu mine. Să trăiască România!”. Revenind în prezent, e dureros că actualii oameni politici nu rețin nici anul Unirii realizată sub Al.I. Cuza. Cum sa nu devii nostalgic? Nenorocul politic ni s-a transmis și-n economie: după dec.’89 am devenit un modern și real… Dănilă Prepeleac, metaforic vorbind despre privatizări: și “dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul să te uiți la ei, am rămas cu o pungă goală… Dar parcă dracul ne-a luat mințile” (I. Creangă). De ne-ar da Dumnezeu mintea cea de pe urmă, înțelepciunea, măcar în al 12-lea ceas, pentru că norocul și-l mai face și omul! VIORICA LAVRIC Gura Humorului
Comentarii