PNL regretă că dintr-un „no name” a făcut „un nume”

Gheorghe Flutur „se și vede conducând județul cu mână forte…”

Biroul Politic Județean al PNL Suceava a adoptat o declarație în care regretă că a făcut din dl Gheorghe Flutur, „un nume” și apreciază că, prin acțiunile și declarațiile sale, președintele PD-L Suceava tinde „în mod vădit” spre o „dictatură personală”, către scandal permanent și „intimidarea adversarilor politici”.
 

„În mod regretabil, credem noi, domnul Flutur a fost făcut de către PNL din no name, un personaj în politica românească, a fost făcut «un nume», iar astăzi atacurile domniei sale au devenit cu adevărat jenante la adresa noastră”, se arată în documentul BPJ al PNL Suceava. În comunicat se amintește că, în toamna anului 2006, dl Gheorghe Flutur „a trădat PNL, a trădat doctrina liberală în mod irevocabil” și că ulterior s-a rezumat la „atacuri brutale la adresa PNL”. „Domnia sa uită că în anul 2000 a fost preluat de la PD de către PNL și că noi suntem cei care l-au sprijinit pentru a obține două mandate de senator și poziția de ministru al Agriculturii”, se mai arată în declarația BPJ al PNL Suceava, în care se apreciază că singurul „proiect politic” al senatorului Gheorghe Flutur rezidă în trădarea PNL și că, în calitate de ministru, și-a legat numele doar de cele două „crize aviare” gestionate și de cheltuirea a zeci de milioane de euro în acest scop. BPJ al PNL Suceava mai arată că atunci când vorbește de așa-zisele alianțe PNL-PSD uită că PD-L este „de facto” la putere prin exercitarea funcției prezidențiale și a mii de posturi din administrația locală. „În fapt, întreaga implicare a domnului Flutur în politică poate fi rezumată succint la atacuri la persoană, trădare, inconsecvență, manipulare, intoxicarea opiniei publice, confuzie și derută, create deliberat în opinia publică, minciună și impostură”, se mai arată în comunicatul BPJ al PNL Suceava. Totodată, BPJ al PNL Suceava constată că, în prezent, senatorul Gheorghe Flutur este mai dur și mai agresiv ca niciodată: „Se și vede deja conducând județul Suceava cu mână forte, specifică unui autocrat, unui mic baron local, de tip nou, gândit pentru vremurile europene pe care le parcurge România”. Președintele PD-L Suceava, dl Gheorghe Flutur, care și-a anunțat sâmbătă candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, a îndemnat membrii PD-L care au participat la o acțiune de lansare a candidaților de pri-mar să explice populației că la putere se află PNL și PSD, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu dansează după balalaica lui Ion Iliescu. El a mai arătat că a părăsit PNL pentru că nu a fost de acord cu „derapajul PNL condus la mantinelă de Dinu Patriciu și de banii lui Dinu Patriciu spre PSD”. „Adevărații liberali ne-am continuat proiectul cu de-mocrații”, a spus vicepreședintele PD-L, precizând că s-a decis unificarea într-un singur partid deoarece românii s-au săturat de alianțe și convenții.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: