Handbal, Liga Națională

După ce i-au învins în tur pe dinamoviști, sucevenii vor și acum un rezultat pozitiv

Dinamo Baumit București – CS Universitatea Suceava, duminică, ora 11 (în direct la Sport.ro)
După o pauză de aproape două luni, Liga Națională de handbal masculin își reintră în drepturi. Duminică, 3 februarie, este programată etapa a XIV-a, prima a returului. Unul dintre capetele de afiș ale acestei runde îl reprezintă întâlnirea dintre Dinamo Baumit București și CS Universitatea Suceava, două formații vecine de clasament. Bucureștenii, cu o nouă conducere tehnică, fostul internațional Ghiță Licu fiind la timona echipei, au încheiat turul de campionat pe locul șapte, fiind la un singur punct distanță de formația antrenată de Petru Ghervan și Leonard Bibirig, aflată pe locul șase.
 

În tabăra dinamovistă nu au intervenit modificări majore în pauza competițională, sigurele noutăți fiind Roua și Bota, doi handbaliști transferați de la Uztel Ploiești, una dintre princi-palele candidate la retrogradare. CS Universitatea a început pregătirile pentru acest retur încă de pe 3 ianuarie, timp în care sucevenii au disputat și 7 meciuri amicale în care au obținut 4 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri. În perspectiva meciului de duminică, antrenorul Petru Ghervan este optimist. Tehnicianul sucevean nu se confruntă cu probleme medicale. Ioan Tcaciuc a revenit la antrenamente după ce în ultimul amical nu a evoluat deloc și nu se pune problema ca el să nu joace. Nu același lucru poate fi spus despre veteranul Leonard Bibirig, care, deși s-a refăcut după accidentarea din luna decembrie, nu va fi pe teren în meciul cu Dinamo din cauza unui protocol încheiat în momentul în care a fost transferat la Suceava. „Mergem la Bucureștui cu gândul să facem tot posibilul pentru a câștiga puncte. În primele 4 etape avem meciuri grele și orice rezultat pozitiv este binevenit pentru o clasare favorabilă”, a declarat antrenorul Universității Suceava. În altă ordine de idei, Mihai Chira, purtătorul de cuvânt al grupării sucevene, este optimist în privința unui rezultat bun în meciul de duminică. „După evoluția bună din turul campionatului și pregătirea care s-a efectuat în această iarnă cred că șansele noastre de a prinde locul 6 au crescut cu 20%. Obiectivul nostru rămâne cel pe care l-am anunțat la începutul campionatului și anume o clasare în prima parte a clasamentului. Dinamo este o echipă puternică și ambițioasă care, cu siguranță, va dori să se revanșeze în fața noastră după înfrângerea suferită la Suceava” a declarat Mihai Chira. În meciul tur, CS Universitatea Suceava a învins Dinamo Baumit cu 32-31. Delegația suceveană va ajunge la București cu o zi înaintea meciului și se va caza la Hotel Confort. Întâlnirea dintre cele două formații de va disputa în Sala Floreasca, din Capitală. Meciul Dinamo Baumit – CS Universitatea Suceava se va disputa mâine de la ora 11 și va fi transmis în direct de postul de televiziune Sport.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: