M. Eminescu: În căutarea Șeherezadei

M. Eminescu a cunoscut Orientul din bogatele lui lecturi, cum spunea singur: „Ci-tește! Citind mereu creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. Dar și din audierea cursurilor universitare de la Viena și Berlin.

 

În poemul În căutarea Șeherezadei, eroina din O mie și una de nopți, poetul cântă splendorile Orientului, cu lux de amănunte, fascinat de frumusețile acestuia. Poemul a fost scris în 1874, în terține, ca Divina Commedia a lui Dante, intrată de mult timp în patrimoniul literaturii univer-sale. Literatura universală și comparată cuprinde numai capodoperele literaturilor naționale, în funcție de timp și spațiu, numai marile idei și valori artistice al căror mesaj, înveșmântat în limbile po-poarelor ce le-au produs, arată că flacăra geniului arde în inima fiecărui popor. Ele se impun să fie cunoscute. Cu-noscându-le, să le înțelegem; înțelegându-le, să le iubim; iubindu-le, să ne împrietenim; împrietenindu-ne, să ne soli-darizăm împreună pentru apărarea și triumful vieții și păcii pe pământ. Poemul eminescian este o operă de măreție liniștită. În mare măsură fondul inefabil al liricii eminesciene trădează o adâncime de sentiment ne-cunoscută până atunci poeziei românești, care vine și din: Umbra dulcilor povești; /Din nopți o mie una. Este un poem de dragoste, închipuit pe mările nordului, căci în sud se mărturisea: Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. În zare vede un adevărat rai: E Orien-tul. Codrii cu grandoare, /Cu vârfii nalți vor norii să-i disfețe. /Cetăți prin ei își pierd a lor splendoare. Zugrăvind urbile-antice în toată măreția lor, poetul spune: Eu adevăr nu cat – ci-nțelepciune… //Ușor trage prezentul în cântarul /Înțelepciunii… Și ea-i fericirea /Cu-a răsăritului averi samarul //Eu mi-l încarc – cu-a lui gândiri gândirea. În mândrele grădini risipite prin dumbrăvi de laur, poetul menționează palmieri, dafini, măslini și smochini. Acolo e cetatea împăratului Indiei. Nevasta lui e-acea Șeherezade, /De-nțelepciune plină și de frumusețe: /Ș-a o privi doar soarele se cade. E descris un serai clădit din marmură cu interioare împo-dobite cu mătasă, pe a cărui plafon pictorul a înflorit basme-orientale. Interiorul somptuos cuprinde un tron pe care stă regina al cărei portret po-etul îl întregește. Îngenun-chiat în fața ei, aceasta îi spune: „ – Eu am știut, străine, / Că ai să vii – a dorurilor pradă – / Ca să-asculți, și să duci de la mine, / A-nțelepciunii ș-a frumuseții floare, / Să luminezi gândirile din tine…” Așadar, rolul pe care l-a avut cultura orientală în gândirea, simțirea și creația artistică a poetului a fost, ca și acela al tezaurului nostru folcloric, de catalizator. GRAȚIAN JUCAN