Până cel târziu la finele anului 2008, societatea „Bucovina Ecotermgaz”, la care unic acționar este Consiliul Județean, ar putea să-și înceteze activitatea. Președintele administrației județene, Gavril Mîrza, este de părere că, în 2008, vor fi încheiate lucrările pe partea de termie, dar și pe cea de introducere a gazelor naturale.
Domnia sa precizat, într-o conferință de presă, că, în săptămâna următoare, Transgaz va obține aprobările de rigoare pentru preluarea diferenței de execu-ție a rețelelor de gaze naturale, așa cum a avansat ideea ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, la o vizită de anul trecut în județul Suceava. Șeful administrației județene a avansat două soluții de renunțare la investițiile făcute până în momentul de față din creditul de 82,6 milioane euro contractat de Consi-liul Județean de la Deutsche Bank London. În vedere sunt transferul cu plată sau conce-sionarea serviciului de furnizare a gazelor naturale contra unei redevențe plătite de Transgaz și ce va fi onorată ulterior. Președintele Mîrza a scos în evidență faptul că toate centralele de termie din județul Suceava sunt concretizate în mod majoritar, mai puțin partea de cogenerare, adică de obținere și a energiei electrice, sector care depinde de intro-ducerea alimentării cu gaze. Întârzierea are și o scuză, ace-ea a sezonului rece destul de îndelungat în nordul țării și care nu permite lucrări de anvergură. Șeful executivului județean a mai declarat că nu va abandona ideea recuperării celor 30 de milioane de lei, pe care Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava le cere de la Consiliul Județean cu titlul de taxă pe valoare adăugată. Administratorul proiectului, firma „Bucovina Ecotermgaz”, contestă perceperea de TVA pentru lucrările din cadrul Proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, considerând că banii respectivi ar putea fi orientați înspre lucrări de același gen, în beneficiul populației județului.
























Comentarii