O bună parte dintre agenții economici suceveni s-au grăbit să reducă prețurile la articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte de sezon, fără însă a respecta legislația în vigoare. Deși numeroase magazine din complexul comercial “Zimbru”, dar și magazine din complexul comercial „Bucovina” au deja la vânzare produse la preț redus, doar două firme din municipiu au transmis notificări în acest sens Primăriei Suceava. “Am înregistrat două notificări pentru vânzare de soldare”, ne-a precizat viceprimarul Angela Zarojanu. Pe de altă parte, am constatat că unii comercianți anunță reducerile de preț, prin afișaj, pentru a stâr-ni interesul cumpărătorului, însă, de fapt, nu le aplică decât la un nivel nesemnificativ.
Agenții economici, pe de altă parte, susțin că nu fac reduceri de preț, ci fac vânzări promoționale, care le permit să-și vândă marfa rămasă în stoc, dar deosebirea este că, în această situație, nu au nevoie de notificări. Când spun astfel, ei pierd din vedere însă că, de regulă, scopurile promoțiilor nu sunt de a se vinde marfă veche la prețuri mici, ci de a propune și impune produse noi, de a fideliza clienții față de acestea etc. Sau de a se promova magazine (noi), de a atrage clienți către acestea. Vânzările de soldare se pot efectua doar în cursul a doua perioade din an: 15 ianuarie – 15 aprilie și 1 august – 31 octombrie. Amenzi usturătoare În cazul în care un agent economic este depistat că practică vânzare de soldare, fără a comunica acest aspect administrației publice locale din localitatea în care își desfășoară activitatea, riscă amenzi usturătoare, de până la 200 de milioane lei vechi. “Vom face verificări în complexurile comerciale prin sondaj”, susține Angela Zarojanu. Potrivit legislației, agentul economic poate reduce prețul după bunul plac, atât timp cât reducerile sunt la vedere, iar produsul nu este vândut la un preț sub cel de achiziție. De asemenea, comerciantul trebuie să afișeze atât prețul inițial, cât și cel rezultat în urma reducerii. În statele UE reducerile se fac înainte de sărbători Comparativ cu alte țări membre ale Uniunii Europene, în România perioada reducerilor de preț a fost stabilită după sărbătorile de iarnă sau pascale. Cu alte cuvinte, agenții economici nu vin în sprijinul cetățeanului, care în perioada sărbătorilor scoate bani grei din buzunare. “În Germania, ca și în Italia, în perioada sărbătorilor se practică reduceri de preț mai mult decât substanțiale. O cămașă, de la 19 euro, este vândută cu 4 euro, iar diverse articole de uz casnic, de la 6 euro, ajung la 1 euro. În perioada sărbătorilor se practică reduceri de până la 80%”, ne-a spus un sucevean întors recent din Germania.
























Comentarii