Vitcu și Ghilea se bat pentru candidatura la Primăria Fălticeni

Organizația Municipală a PSD din Fălticeni a anunțat că își va stabili candidatul pentru Primărie în urma unui sondaj de opinie care va fi efectuat în luna ianuarie a anului viitor. Președintele organizației locale, deputatul Ioan Stan, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că viceprimarul Sabin Ghilea și consilierul județean Mihai Vitcu, ambii foști parlamentari, vor face obiectul studiului de piață și că, în funcție de rezultatele obținute, se va decide persoana cea mai potrivită.
 

Sondajul nu va fi decisiv în acest sens, în calcul urmând a fi luate mult mai multe coordonate sociologice, economice și politice. Deputatul fălticenean este convins că, în urma alegerilor locale din 2008, PSD va obține atât postul de primar din Fălticeni, cât și pe cele din alte 16 din cele 19 localități din zonă, aflate sub coordonarea sa directă. În momentul de față, PSD are primari în 13 localități din zona Fălticeni. Ioan Stan susține că un plus de voturi vor aduce atât scandalurile din actuala guvernare, cât și seriozitatea cu care PSD a tratat până acum problemele oamenilor din zona Fălticeni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI