De unde banii?

Președintele PSD Suceava, dl Gavril Mîrza, a spus, într-o conferință de presă, că în județul Suceava, care a fost „un adevărat teatru de război politic”, s-a acționat cu artileria grea, de la prezența președinților de partide și până la vizita premierului Călin Popescu Tăriceanu sau a președintelui Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, dar că unele formațiuni politice au folosit „un arsenal înspăimântător”, ce a constat în bannere, afișe, zahăr și ulei.
 

Dl Mîrza a cerut acestor partide să explice de unde au avut sume atât de importante de bani pentru campanie, adăugând că, în caz contrar, va cere organismelor abilitate să o facă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI