„Dl Tăriceanu vizitează spitalul din Fălti-ceni ca să facă din nou promisiuni care s-au dovedit de fiecare dată demagogie curată. Amintesc aici că și dl Nicolăescu, ministrul sănătății, a vizitat de două ori spitalul și a promis prin diverși emisari sume de peste 400 de miliarde de lei vechi ca până la urmă să vină cu promisiunea de a aloca 50 de miliarde de lei după mai multe interpelări și discuții personale cu dumnealui. Dacă dl Tăriceanu vrea să ajute Fălticeniul, nu are decât să aprobe amendamentul meu făcut la buget prin care am cerut 100 de miliarde de lei vechi. În mărinimia lui pe care o va clama, îi cer să depășească suma, pentru ca în doi ani să terminăm construcția noului spital din Fălticeni”, a declarat dl Ioan Stan.
Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan i-a solicitat ieri premierului Călin Popescu Tări-ceanu, în termeni imperativi, să aprobe amendamentul său la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008. Respectivul amendament vizează alocarea a 100 de miliarde de lei vechi pentru construcția noului spital din municipiul Fălticeni. Dl Stan a arătat că pentru investiția din Fălticeni sunt promise doar 50 de miliarde de lei vechi, însă are încredere că primul-ministru, „în mărinimia lui”, va aloca o sumă mai mare decât cea pe care a solicitat-o prin amendamentul pe care l-a depus la buget.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii