Dl Stan a spus, într-o conferință de presă, că situația legată de cota de lapte „este o bătaie de joc” și că acțiunea de alocare a cotei a fost făcută „din birou” și că nu este conformă cu realitatea din teren. El a exemplificat cu situația unor crescători de animale din Dolhasca ce dețin patru vaci sau mai multe și nu au cotă de lapte, în timp ce persoane care nu dețin vaci, au cotă de lapte. „Se face speculă cu cota de lapte”, a spus dl Stan care a arătat că cei care nu dețin animale vând cota de lapte cu 1,5 euro/litru. El a avertizat că unitățile de procesare a laptelui riscă să nu mai funcționeze pentru că nu pot folosi decât laptele livrat de cei care au alocată cotă de lapte. „Cel care are lapte nu are cotă și cel care are cotă nu are lapte”, a spus deputatul, care a cerut ministrului agriculturii, dl Dacian Cioloș, să dispună reverificarea modului în care s-a împărțit cota de lapte. „Această reverificare nu afectea-ză relația cu UE, pentru că nu se solicită o modificare a cotei de lapte, ci modul în care a fost împărțită cota”, a mai spus Stan.
Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan i-a cerut, vineri, ministrului agriculturii, dl Dacian Cioloș, să reverifice modul în care s-a alocat cota de lapte, arătând că sunt unii deținători de cotă de lapte care nu dețin vaci și încearcă să o vândă cu 1,5 euro/l.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii