Vicepreședintele PNL Suceava, dl Mihai Aurel Steiciuc, și consilierul județean Bogdan Cristache au declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că specialiștii CJ Suceava au admis că soluția identificată de PNL este viabilă și că în acest sens va fi întocmită o scrisoare ce va fi transmisă ANAF, care să stabilească toate condițiile privind retur-narea TVA. „În urma unor discuții prelungite și puneri de acord, s-a stabilit ca împreună să facem o scrisoare pe care CJ să o înainteze către ANAF, unde va fi susținută de specialiștii PNL”, a spus dl Steiciuc. El și-a exprimat speranța că situația va fi deblocată până la sfârșitul acestui an. „Acesta este un nou exemplu că PNL este interesat de pro-blemele populației și știe să conlucreze cu orice altă forță politică pentru a atinge acest scop”, a spus dl Steiciuc.
Pentru soluționarea impasului proiectului „Utilități și mediu”
Specialiști ai PNL și ai Consiliului Județean Suceava au căzut de acord să întocmească o scrisoare care să fie trimisă ANAF în vederea avizării soluției identificate de PNL pentru rezolvarea problemei TVA ce afectează proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii