Firmă trimisă pe mâna procurorilor pentru exploatarea muncii minorilor

O societate rădăuțeană avea la muncă un copil de 15 ani, motiv pentru care ITM a sesizat organele abilitate
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a înaintat propunere de urmărire penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pe numele administratorului societății „Casamela” Rădăuți, care folosea la muncă, în cadrul societății, un minor.
 

Firma rădăuțeană executa lucrări de construcții pe raza municipiului Suceava, inspectorii de muncă deplasându-se la fața locului la sesizarea părinților, care reclamau că odrasla lor, în vârstă de 15 ani, nu fusese plătită pentru efortul depus. „Administratorul îl folosea la lucrări interioare de construcții. Acest lucru este total interzis sub 15 ani, minorii putând lucra la o vârstă cu-prinsă între 15 și 16, însă doar cu acordul părinților. Lucru care despre care nu a fost vorba în acest caz”, a explicat inspectorul-șef. Societatea s-a ales și cu o amendă de 1500 lei, pentru neexistența contractului de muncă în formă scrisă. O situație similară a fost întâlnită în urmă cu circa doi ani de zile, la firma grecească Aktor, antreprenor la lucrările de la Centrul economic Bucovina” de lângă Aeroportul „Ște-fan cel Mare”. Executantul se folosea de munca a 6 copii cu vârsta mai mică 15 ani, societatea intrând, de asemenea, sub incidența legii penale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI