Secretarul de stat în MIRA Marian Petrache a declarat, vineri, la Suceava, că în următorii ani problemele legate de producerea și transportul energiei termice vor fi soluționate în urma investițiilor ce vor fi efectuate, urmând ca să se continue investițiile în protecția termică a clădirilor.
Dl Petrache a spus, într-o conferință de presă, că, în ultimii trei ani, s-au investit în sistemul de termoficare, de la bugetul statului, aproximativ 15000 de miliarde de lei vechi, din care aproximativ 2400 de miliarde de lei vechi în București, iar în Suceava aproximativ 600 de miliarde de lei vechi. El a arătat că din 2008 vor fi finanțate lucrări de modernizare a sistemului de termoficare cu fonduri guvernamentale dacă primăriile vor face dovada că vor asigura o cofinanțare de 50 la sută și o strategie „pliată pe strategia națională”. Secretarul de stat în MIRA a menționat că, potrivit Strategiei naționale, în domeniul ter-moficării urmează să fie investită, până în 2015, suma de 1,5 miliarde de euro. „Sper ca în câțiva ani să nu mai fie o problemă producerea și transportul energiei termice. Rămâne să rezolvăm îmbunătățirea coeficientului termic la clădiri”, a mai spus dl Petrache. El a arătat că în România sunt în prezent 101 furnizori de energie termică în sistem centralizat care furnizează apă caldă și căldură pentru aproape cinci milioane de cetățeni și a adăugat că în următorii doi ani urmează să fie finalizate reabilitările rețelelor de distribuție, urmând ca apoi să fie realizate investiții în sursele de producere a energiei termice. „Investițiile în surse sunt cele mai importante, pentru că marea majoritate a surselor furnizau aburul în primul rând pentru industrie, iar cele mai multe au probleme din această cauză pentru că sunt supradimensionate. Acum trebuie să facem in-vestiții în surse, în sistem de cogenerare, să producă în același timp și energie electrică”, a spus secretarul de stat în MIRA. Dl Marian Petrache a mai spus că în țară doar în trei localități s-a modificat prețul local de referință al gigacaloriei, iar creșterile au fost de maxim zece la sută.

























Comentarii