Ecologie și istoria medicinii la Spitalul din Suceava

I. Despre conceptul de ecologie aflăm prima oară de la E. Haeckel, ilustrul savant evoluționist și darwinist de la Jena (Germania), care în 1866 punea bazele ecologiei ca știință ce se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organismele vii și mediul lor de viață, iar debutul ecologismului are loc în 1962, când Rachel Karson editează cartea „Primăvara liniștită” în plină explozie industrială; „liniștea” avea drept cauză dispariția păsărilor, a cântului acestora după ce gazele toxice ale industriilor le-au omorât. Prima reacție – confiscarea ediției de către industriași, dar rezultatul a constat în aceea că „fructul oprit” a fost râvnit și căutat cu atât mai mult. La noi, la Suceava, se zvonește că tot niște nemți au pus ochii pe zona verde din curtea spitalului nou, voind să amplaseze aici și numai aici un mare complex comercial, oferind în schimb un bloc de garsoniere. Normele Uniunii Europene stabilesc necesarul de spațiu verde pentru un locuitor la 15mp, cum la noi revin abia 3 până la 5 mp pentru fiecare ființă rațională, ne putem imagina ce s-ar întâmpla dacă și cei câțiva zeci de arbori din jurul spitalului ar dispărea; ca să facem haz de necaz voi insera aici gluma unui prieten ecologist, inteligent și spiritual, ing. Iluță Cocriș, care îmi spunea că vom rezolva problema sugerând bolnavilor care vin la spital să-și aducă pe lângă medicamente și ceva spații verzi în sacoșă.

 

Ar fi o nouă crimă și un nou atentat la bunul simț dacă și la Suceava se va întâmpla la fel ca în capitală, unde nu numai Parcul Bordei este scos la mezat după concepția agresivă „iau tot ce-mi trebuie, de unde găsesc”, ceea ce vine să întregească atitudinea egoistă și strict utilitaristă a interesului imediat, sacrificând orice și pe oricine, chiar pe mama și nu e vorba numai de mama Natură, care ne ține în poala ei cât suntem pe pământ, dar și după aceea; mă refer chiar la mama biologică, aceea la care se referea și un suce-vean, pe atunci sărac, care după revoluție ducea peste graniță cu disperare de toate, de la șuncă presată și coniac până la strunguri pe bucățele: întrebat la graniță de ce procedează astfel, răspunsul său, menționat și în presa vremii, a fost neașteptat: „Dacă vreau, o vând și pe mama”; azi e unul dintre cei mai bogați suceveni. Acum ceva peste 200 de ani, în Congresul S.U.A., votul pentru limba de stat, engleza sau germana, a fost 50% contra 50% și doar prin votul președintelui S.U.A. a câștigat engleza. Se mai zice pe la noi că „cei șapte magnifici”, când a fost vorba de acceptarea complexului comercial, au votat 4 la 3, încât parcul spitalului rămâne integru. Sunt convins că dacă votul era 3 la 3, ,,bila albă” a managerului, domnul ec. Costică Dăscaliuc, ar fi decis păstrarea parcului. Ar mai fi fost de discutat dacă pentru locul râvnit de complexul comercial ar fi candidat spitalul nou în discuție, cu o construcție pe verticală, legat de celelalte două edificii ale spitalului (spitalul nou și aripa nouă). II. Sunt adeptului noului, dar nu sunt pentru demolarea cu orice preț a tot ce este din trecut înainte de a fi pus ceva convingător în loc. Există două spitale în devenire, unul în Fălticeni și altul în Iași, în spatele vechiului spital de urgențe; ambele de aproape două decenii rămân niște schelete cu șanse îndoielnice de finalizare. Ce s-ar fi în-tâmplat oare cu atâția bolnavi, dacă în timp ce a început con-struirea lor sau chiar din etapa de proiect sau doar de zvonuri, spitalele vechi ar fi fost demo-late? La noi este în joc interesul bolnavilor și al asistenței me-dicale, dacă cele 5 secții ale spitalului vechi din Suceava vor fi dispersate aiurea fără o legătură funcțională cu ser-viciile de investigații oferite de spitalul nou, în nădejdea con-struirii mult discutatului spital nou în Suceava în timp ce spitalul vechi ar fi demolat. Terenul pentru spitalul de urgențe din Suceava se va găsi cu siguranță, dacă va exista voință și înțelepciune, și când acesta va fi dat în folosință, clădirilor spitalului vechi li se va găsi o altă utilizare, ele fiind din categoria clădirilor “monument istoric”. Suntem datori să asigurăm un viitor demn trecutului nostru medical, care începe conform documentelor în 1785, când la Suceava funcționa un medic de district – dr. Tibe-rius Gutter. Spitalul militar menționat din 1817 era găzduit în casa lui Nicolae Capri, având două camere cu 16 paturi. Spitalul orășenesc sau civil menționat în 1785 era amplasat în locul bolniței mitropolitului cărturar Anastasie Crimca, ctitorul Dragomirnei, și este remarcat în 1817 de principele Franz I, fostul coregent al împărătesei Maria Tereza; el inventaria provincia Bucovina după raptul din 1775. Noua clădire a spitalului orășenesc a fost terminată în 1820 și purta numele de „Casa publică generală a bolnavilor” – este vorba de clădirea denumită astăzi în mod curent „Spitalul Vechi”, cu 5 secții. Construcția în piatră cu ziduri masive a costat 6084 florini și se compunea din 5 saloane pentru bolnavi, o cameră a surorilor, camera medicilor, morga, camera de gardă și camera administratorului. În 1895 spitalul avea deja 66 paturi. După 1900 i s-au adăugat alte pavilioane executate de firma “Offentliches allgemeines krankenhaus”. Încă din 1900, spitalul era înzestrat cu 2 ha teren arabil pe dealul Tătărașilor. Dacă în 1846 au fost internați 97 bolnavi, care au totalizat 444 zile de spitalizare și un cost de 1385 florini, în 1914, numărul bolnavilor era de 1010. Se cuvine să amintim că în spitalul vechi a locuit și și-a desfășurat activitatea primul medic din Suceava modernă, dr. Teofil Lupu, că ginerele său, unul dintre cei mai iluștri cărturari bucovineni, Lecca Morariu, a înființat aici (aici funcționând, în clădirea de la stradă, redacția în anii 1926-1929) revista ,,Făt-Frumos” și că împreună cu soția sa, Octavia Lupu-Morariu, a făcut din spațiul rezervat locuinței lor, în incinta acestei instituții, gazda unor memorabile manifestări cultural-artistice. Acum câțiva ani am vizitat la spitalul din Roman un „muzeu al medicilor”, bogat în exponate din viața și activitatea medicilor din zonă. Am propus conducerii noastre de atunci alcătuirea unui muzeu similar și la noi, dar ecoul a fost minor. Am mai propus după aceea și redactarea unei reviste medicale sub egida Colegiului Medicilor, după modelul prestigioaselor reviste „Maramureșul medical” și “Pagini medicale bârlădene”, pe care le primesc și le citesc cu plăcere. Sper că le-a venit vremea astăzi, și muzeului și revistei, care ar putea avea titlul ”Bucovina medicală”. Ar fi spre onoarea corpului medical și al colegiului medicilor, dar și a conducerii spitalului să putem amenaja o galerie a medicilor care s-au afirmat în mod deosebit în decursul deceniilor, fiecare secție editând o notă biografică lângă poza respectivului medic. Mă întreb: De ce alții pot, iar noi nu? În fond, ,,nimic nu e nou sub soare” și ,,lumea nu începe cu noi”. Pentru aceste motive, se cuvine să facem loc trecutului nostru medical pe care-l respectăm și, evident, l-am depășit, conform unei dialectici a vieții. Sunt conștient că suntem țara tuturor posibilităților, mai ales în sens negativ. În timp ce în Uniunea Europeană, în Japonia și S.U.A., imposibilul devine posibil, pe malul Dâmboviței, posibilul devine imposibil; norocul nostru este că ne aflăm pe malurile Sucevei. Zvonurile abundă și ar fi extrem de păgubitor pentru bolnavii spitalului vechi să ajungă la Dumbrăveni sau cine știe unde ca niște azilanți în unități sociale dezaferentate de la asistența medicală modernă, atât cât este ea în spitalul existent. Încheind cu ce am început, precizez că am filmat spitalul și parcul din jurul său și sper să nu fiu nevoit ca în septembrie 2008, la Congresul Internațional de Istoria Medicinii, unde sunt invitat și care va avea loc în Mexic, să ofer și imaginea cioatelor ca în admirabila caricatură cu profund mesaj, datorat de mult celebrului artist sucevean PIM (ing. Mihai Pînzaru). De asemenea, precizez că știu bine cui să mă adresez la Consiliul Europei, la Strasbourg, unde și așa stăm rău la capitolele: ecologia apei, aerului, solului ș.a. Să ne dea Dumnezeu ceea ce uneori ne lipsește: înțelepciune, chibzuință și mentalitatea lucrului bine făcut. Dr. IOAN IEȚCU Fundația „Mișcarea ecologistă din Bucovina”