Ziua Armatei Române

Suceava – Ceremonial militar și religios la Monumentul eroilor
Ziua de 25 Octombrie, sărbătoare a Armatei României, prilej de pomenire a eroilor căzuți pe toate câmpurile de luptă, a fost marcată, la Suceava, în mod deosebit. Începând cu ora 10, la Monumentul Eroilor Români din Cimitirul „Pacea”, s-a desfășurat un ceremonial militar și religios de depunere de coroane și jerbe de flori. Întreaga manifestare a fost condusă de comandantul Garnizoanei Suceava, colonel Viorel Mihăescu, care, la sosirea oficialităților, a prezentat raportul prefectului județului, Orest Onofrei.
 

Alături de prefect au fost prezenți dl Gavril Mîrza, președintele Consiliului Județean, Dumitru Pașniciuc, subprefect, Ion Lungu, primarul municipiului reședință de județ, Stela Acatrinei și Eugen Uricec, vicepreședinți ai Consiliului Județean, Angela Zarojanu, viceprimar al municipiului Suceava, deputați și senatori, șefi ai instituțiilor descentralizate, șefi de instituții militare, ofițeri și cadre militare în rezervă, veterani de război, ziariști etc. Manifestarea a fost deschisă de o slujbă de po-menire oficiată de un sobor format din 6 preoți. Conform canoanelor bisericești s-a cântat „Veșnica pomenire” pentru eroii neamului, ostași căzuți la datorie în diferite conflagrații. Moment esențial al ceremonialului: în acordurile Imnului de Stat, la monumentul eroilor și mormintele acestora, reprezentanți ai instituțiilor statului de pe raza municipiului Suceava, ai unor organizații politice, asociații militare etc. au depus coroane. În încheiere, detașamentele de onoare ale Centrului de Pregătire și Perfecționare a Cadrelor Jandarmi Fălticeni, Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, cu garda drapelului de luptă, au defilat prin fața celor prezenți. Tot ieri, la nivelul întregului județ, acolo unde există monumente sau troițe închinate ostașilor români ce și-au jertfit viața, făcându-și, cu cinste, datoria față de patrie, au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea administrațiilor publice locale, școlilor, a unor instituții, organizații și societăți. (MIRCEA SFICHI) Fălticeni Primăria municipiului Fălticeni a organizat ieri, cu sprijinul Centrului de Pregătire și Perfecționare al Jandarmeriei „Petru Rareș” din localitate un ceremonial militar la „Monumentul tuturor Eroilor Neamului” din Piața „Nada Florilor”, marcând astfel Ziua Armatei Române. Garda port-drapel și Garda de onoare formată din două subunități de subofițeri jandarmi au prezentat onorul, în timp ce reprezentanții administrației locale, ai partidelor politice, Poliției, Jandarmeriei, Detașamentului Pentru Situații de Urgență Fălticeni, ai veteranilor de război și ai cadrelor militare în rezervă și retragere au depus coroane de flori. La acțiune au participat pe lângă veterani de război și cadre militare în retragere, primarul Vasile Tofan, viceprimarul Sabin Ghilea, deputatul Ioan Stan, comandantul Centrului de Pregătire și Perfecționare al Jandarmeriei „Petru Rareș” Fălticeni, col. Constantin Străjer, comandantul poliției municipale, comisar-șef Eugen Rotaru, consilieri locali, oameni politici locali. Finalul manifestării a aparținut defilării jandarmilor în aplauzele celor prezenți. (MIHAELA BUCULEI) Vatra Dornei 25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire națională, ziua când Ar-mata Română și-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce la hotarele ei patria care a zămislit-o. Devenită simbol, ziua de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca fiind ziua în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei. Un moment solemn și înălțător s-a desfășurat și la Vatra Dornei, unde s-au depus coroane la Monumentul Eroilor și Cimitirul Eroilor, la eveniment participând Primăria, Consiliul Local, reprezentanți ai Garnizoanei Vatra Dornei, ai Poliției, ai Judecătoriei și Parchetului, elevi și profesori, veterani de război și cadre militare în rezervă și retragere. În deschidere s-a intonat Imnul României, iar un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului. Au vorbit despre im-portanța Zilei Armatei vice-primarul Nicușor Cojocaru, comandantul garnizoanei Vatra Dornei, lt. col. Doruț Greab, și prof. Costache Macsimiuc, din partea Asociației Veteranilor de Război. La mulți ani Armatei Române! (ANCA PAULIUC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: