La Curtea de Apel Suceava

Puțin interes de „Ziua ușilor deschise”

Deși ieri, de Ziua Europeană a Justiției Civile, Curtea de Apel Suceava, cu instituțiile jurisdicționale aferente – Judecătorie și Tribunal, precum și Tribunalul și Judecătoria Botoșani, a avut drept comandament „Uși deschise” pentru toată lumea, justițiabilii de rând s-au arătat, contrar anilor anteriori, prea puțin interesați a vizita, conform cu programul stabilit de administrația Palatului de Justiție, încăperile în care își desfășoară activitatea magistrații și personalul auxiliar.
 

Pe „Ușile deschise” ale bucătăriei interne a instituției s-au avântat doar câțiva cetățeni interesați a-și crea o imagine reală asupra condițiilor de muncă ale judecătorilor și grefierilor. Pentru conformitate, ne-am avântat și noi împreună cu aparatul de fotografiat, pentru imortalizarea câtorva aspecte care țin de actul de justiție.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI